Curtea de Apel a respins transferul lui Ilan Shor în izolator

  • 28 Mai 2015 17:33
Curtea de Apel a respins transferul lui Ilan Shor în izolator

Omul de afaceri Ilan Shor, învinuit în dosarul furturilor de la Banca de Economii și Banca Socială, rămâne sub control judiciar.

Curtea de Apel Chișinău a respins joi, 28 mai, recursul procurorilor anticorupție, care au solicitat transferul acestuia în izolator.

De asemenea, a fost respins și recursul în privința fostului președinte al Consiliului de Administrare al BEM Viorel Bârcă care se află în arest la domiciliu. Procurorii, la fel, au solicitat cercetarea acestuia în arest în izolator.

Cei doi sunt învinuiți de abuz de putere și de încălcarea regulilor de creditare, pe când activau în cadrul Băncii de Economii.

Totodată, Curtea de Apel a decis plasarea în arest în izolatorul CNA a oamenilor de afaceri Vladimir Belschi și Ivan Tomailî, reținuți recent în dosarul creditelor neperformante de la Banca de Economii, transmite IPN.

Tot astăzi,  în cadrul investigației extinse vizând dosarul BEM, procurorii au dispus ridicarea autorizată de documente și acte de la sediile mai multor instituții publice, inclusiv de la Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională a Pieței Financiare, Agenția Proprietății Publice și Ministerul Finanțelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,14 m/s
Mon
22
Tue
22
Wed
25
Thu
20
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău