Curtea de Apel a menținut sentințele aplicate Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan

  • 28 Mai 14:20
Curtea de Apel a menținut sentințele aplicate Evgheniei Guțul și Svetlanei Popan

Curtea de Apel Centru a menținut decizia primei instanțe prin care bașcana Evghenia Guțul și Svetlana Popan au fost condamnate la șapte și, respectiv, șase ani de închisoare.

Decizia asupra recursului depus de apărare a fost pronunțată joi. Cele două au participat online la ședință, transmite IPN.

Evghenia Guțul și Svetlana Popan au fost găsite vinovate de complicitate la finanțarea ilegală a unui partid politic și a unui concurent electoral. Procurorii susțin că faptele au fost comise între 2019 și 2022, când Evghenia Guțul era secretară a Partidului Șor, declarat neconstituțional în 2023. Ea mai este acuzată că, în perioada octombrie-noiembrie 2022, a coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale formațiunii și că ar fi acceptat finanțări în valoare de peste 42 de milioane de lei din partea unui grup criminal organizat.

În ședințele anterioare, Evghenia Guțul a respins acuzațiile și a afirmat că nu a comis ilegalități. Aceasta a declarat că, în perioada incriminată, deținea o funcție fără putere de decizie în partid. Totodată, ea a calificat sentința drept una „dură” și a sugerat că decizia primei instanțe ar avea la bază motive politice.

Evghenia Guțul și Svetlana Popan, afiliate fugarului Ilan Șor, au fost condamnate la șapte și, respectiv, șase ani de închisoare pe 5 august 2025 de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Citește și: Curtea de Apel se pronunță astăzi în dosarul de condamnare a bașcanei Guțul

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
22,74
Cer fragmentat
Umiditate:36 %
Vint:0,45 m/s
Fri
21
Sat
22
Sun
24
Mon
24
Tue
23
Arhivă Radio Chișinău