Curtea de Apel a anulat hotărârea prin care CSM și-a dat acordul pentru pornirea urmăririi penale în privința fostului președinte CSJ, Ion Druță (Anticoruptie)
-
07 Decembrie 2020 19:02
Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 24 octombrie 2019 prin care a eliberat acordul pentru pornirea urmării penale în privința ex-judecătorului și fostului președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, informează Anticoruptie.md.
Decizia a fost luată de un complet de judecată format din Anatolie Minciuna, Veronica Negru și Ecaterina Palanciuc, potrivit sursei citate.
„Se anulează hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.375/25 din 24 octombrie 2019 cu privire la sesizarea procurorului General interimar, Dumitru Robu, referitor la eliberarea acordului pentru pornirea urmării penale, reținerea, aducerea silită, arestarea, perchiziționarea și atragerea la răspundere penală în privința judecătorului și președintelui Curții Supreme de Justiție, Ion Druță”, se arată în hotărârea emisă de Curtea de Apel Chișinău.
Decizia este executorie din momentul emiterii, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, prin intermediul Curții de Apel Chișinău, iar motivarea recursului se prezintă în termen de 30 de zile de la notificarea hotărârii motivate, prin depunerea la Curtea Supremă de Justiție.
Sursa citată amintește că, la 24 octombrie 2019, CSM au aprobat sesizarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, cu votul a opt membri. În aceeași ședință a fost aprobată și cerere de demisie a lui Druță.