Curtea Constituțională va examina o sesizare privind două legi. Testarea la poligraf e una dintre ele
-
09 Aprilie 2018 12:45
Curtea Constituțională urmează să examineze marți, 10 aprilie, o sesizare a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din două legi: una privind aplicarea testării la poligraf și a doua privind ANI.
Potrivit informației de pe pagina web a Curții, este vorba despre excepția de neconstituționalitate a art. 4 lit. a), a/1) și a/2) din Legea nr. 269-XVI din 12 decembrie 2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf) și art.11 alin. (10), (11) și (12) din Legea nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate.
Curtea a fost sesizată de judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), după ce a examinat o cerere a avocatului Teo Cârnaț împotriva Consiliului de Integritate al ANI. El a solicitat în instanță anularea deciziei Consiliului din 9 octombrie 2017 de organizare a testului cu detectorul de minciuni pentru candidații la funcția de președinte al autorității de integritate. Teo Cârnaț consideră că, după ce a picat testul la poligraf, ar fi trebuit să aibă dreptul la o testate repetată la un examinator poligraf independent.
La sfârșitul anului trecut, Ministerul Justiției a elaborat un proiect de modificare a Legii cu privire la Agenția Națională de Integritate, iar una dintre modificări vizează art. 10 din lege și se referă la excluderea caracterului eliminatoriu al testului la poligraf.
Potrivit secretarului general al Ministerului Justiției, Anatolie Munteanu, actuala normă privind respingerea candidaților care nu au trecut testul la poligraf este în disonanță cu legea-cadru cu privire la aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat. Aceasta nu statuează că rezultatele testului la poligraf ar constitui un criteriu de neadmitere în anumite poziții a persoanelor supuse testului la poligraf.