Curtea Constituțională respinge suspendarea decretului prezidențial care îl vizează pe Stoianoglo

  • 21 Noiembrie 2023 19:02
Curtea Constituțională respinge suspendarea decretului prezidențial care îl vizează pe Stoianoglo

Curtea Constituțională își confirmă decizia din 16 noiembrie 2023 referitorare la cererea de suspendare a acțiunii decretului președintelui din 26 septembrie 2023. Este vorba despre sesizarea depusă de un grup de deputați comuniști care cereau anularea decretului prezidențial din 26 septembrie, prin care Alexandr Stoianoglo a fost demis din funcția de procuror general, transmite IPN.

În hotărârea din 16 noiembrie, președintele ad-interim, Liuba Șova, a notat că cererea de suspendare a acțiunii decretului contestat nu întrunește condițiile stabilite în Legea cu privire la Curtea Constituțională și Codul Jurisdicției Constituționale.

Curtea Constituțională a decis respingerea cererii de suspendare a acțiunii decretului președintelui Republicii Moldova din 26 septembrie 2023. Decizia este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

La această decizie, judecătorii Serghei Țurcan și Vladimir Țurcan au formulat opinii separate.

În mai 2022, Consiliul Superior al Procurorilor i-a propus șefei statului eliberarea lui Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general după ce a luat cunoștință cu raportul comisiei care i-a apreciat activitatea ca fiind nesatisfăcătoare. Președinta a semnat decretul de eliberare a lui Alexandru Stoianoglo din funcția de procuror general în septembrie anul curent. Între timp, Alexandr Stoianoglo, a obținut câștig de cauză la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în una din cele două plângeri depuse. Mai exact, CEDO a constatat încălcarea dreptului la tribunal, și anume dreptul de a contesta decizia Consiliului Superior al Procurorilor din 5 octombrie 2021, în urma căreia a fost suspendat din funcție.

Pe 9 noiembrie Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul în baza căruia a fost evaluat Alexandr Stoianoglo în calitate de procuror general.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
24,24
Cer senin
Umiditate:25 %
Vint:6,69 m/s
Fri
18
Sat
14
Sun
15
Mon
18
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău