Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă cererea socialiștilor de anulare a stării de urgență
-
13 Iulie 2022 14:35
Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea socialistului Vasile Bolea, prin care deputatul solicita anularea stării de urgență.
Potrivit hotărârii Curții Constituționale, prelungirea stării de urgență este justificată, între altele, de necesitatea asigurării securității naționale și energetice a țării, de gestionarea fluxului de refugiați, de gestionarea lanțurilor logistice, de asigurarea securității la frontieră și a ordinii publice.
Amintim că pe 24 februarie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 60 de zile. Prin Hotărârea Parlamentului din 21 aprilie 2022, starea de urgență a fost prelungită cu 60 de zile.
La 23 iunie 2022, având în vedere propunerea Guvernului, care are la bază Raportul Comisiei pentru Situații Excepționale privind necesitatea prelungirii stării de urgență, Parlamentul a adoptat Hotărârea nr. 163 prin care a prelungit starea de urgență cu 45 de zile.