Premierul Rusiei ar putea discuta cu oficiali de rang înalt de la Geneva o eventuală soluție de rezolvare a conflictului din estul Ucrainei

  • 10 Iunie 2019 15:32
Premierul Rusiei ar putea discuta cu oficiali de rang înalt de la Geneva o eventuală soluție  de rezolvare a conflictului din estul Ucrainei

Premierul Rusiei, Dmitri Medvedev, ar putea discuta cu diverși diplomați de rang înalt despre o eventuală rezolvare a conflictului din estul Ucrainei, în cadrul unor întâlniri oficiale care vor avea loc în perioada 10-11 iunie la Geneva, a declarat diplomatul Sergei Prikhodko, citat de agenția Tass, preluat de Mediafax.ro

„Situația din Ucraina ar putea fi discutată în cadrul întâlnirilor bilaterale care vor avea loc la Geneva, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înființarea Organizației Internaționale a Muncii”, a declarat oficialul. „Suntem gata să discutăm despre acest subiect, în special pentru a găsi o soluție politică pentru conflictul intern din Ucraina”, a adăugat acesta.

Oficialul rus a mai declarat că Elveția a oferit cu regularitate ajutoare umanitare în zonele din Donbas care nu se află sub controlul Kievului. „Apreciem contribuția Elveției la negocierile de pace din Ucraina”, a mai spus el.

 De asemenea, Prikhodko a mai declarat că Guvernul de la Moscova apreciază faptul că autoritățile elvețiene au decis să nu impună sancțiuni Rusiei.

Sursa:Mediafax.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
9
Mon
8
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău