Cum răspunde Procuratura Generală la denunțul lui Andrei Năstase în care este vizat Igor Dodon
-
29 Ianuarie 2020 10:10
După ce liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a depus acum câteva zile un denunț la Procuratura Generală, semnat de circa 2.000 de persoane, în care solicită inițierea urmăririi penale a președintelui Igor Dodon, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de corupție și îmbogățire ilicită, instituția a venit cu un răspuns.
„Potrivit legislației în vigoare, Procuratura nu are competențe în domeniul supravegherii generale și control, respectivele atribuții fiind puse în sarcina altor organe specializate. Prin urmare, denunțul depus de Andrei Năstase, ca de altfel toate sesizările de acest gen sunt transmise pentru examinare, conform competenței, către Autoritatea Națională de Integritate (ANI) - unica instituție responsabilă de realizarea controlului averii și al intereselor personale și respectare a regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor. În cazul în care, în rezultatul examinării denunțului, ANI va constata abateri de la lege, materialele vor fi transmise Procuraturii sau, după caz, Serviciului Fiscal de Stat pentru dispunerea măsurilor legale în consecință”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.
Amintim că reprezentantul Platformei DA, Alexandru Slusari a anunțat că a trasmis demersuri către Autoritatea Națională de Integritate și Serviciul Fiscal de Stat prin care cere autosesizarea acestor instituții și verificarea cheltuielilor lui Igor Dodon pentru toate vacanțele de lux, raportate la declarațiile de venit ale familiei acestuia.