Cum îți alegi partenerul de viață

  • 05 Februarie 2014 16:05
Cum îți alegi partenerul de viață

Dacă vă aflați în căutarea unui partener de viață, e mai bine să investiți într-o persoană plăcută, decât într-una super-sexy sau putred de bogată.

Potrivit lui Ty Tashiro, profesor în cadrul Universității Maryland și care a scris o carte despre cum putem să ne găsim partenerul potrivit, dacă vrem să sporim șansele de a găsi partenerul pentru o relație de durată, trebuie să ne concentrăm pe trei calități, care credem că sunt cele mai importante pentru noi. Cu cât vom crește pretențiile noastre, cu atât vor scădea șansele de a găsi persoana potrivită. Însă, aspectul fizic și bogăția, trebui excluse din start pentru că în urma cercetărilor, s-a demonstrat că nu există nicio legătură între venituri sau aspectul fizic și reușita unei relații. Banii pot influența o relație doar în cazul în care sunt mult prea puțini pentru un trai decent. Dincolo de nivelul minim de confort, mai mulți bani nu înseamnă mai multă fericire.

Cel mai important este ca partenerul ales să aibă o fire plăcută, pentru că agreabilitatea, cum este denumită în psihologie, este prima dintre cele 5 trăsături principale ale personalității ce contează într-o relație, celelalte fiind extraversia,conștiinciozitatea, nevrotismul și deschiderea spre nou. Unde mai pui că, frumusețea și bogăția sunt trăsături variabile pe parcursul vieții, pe când agreabilitatea este una constantă.

Însă, chiar știind toate aceste lucruri – și mulți oameni nu le știu –, găsirea unui partener este în mare măsură un proces „irațional”. După cum spune Ty Tashiro, dragostea și statistica sunt precum apa și uleiul, nu se amestecă bine una cu cealaltă, dar cercetătorul speră ca, prin cele comunicate în cartea sa, să facă amestecul mai suportabil, cel puțin pentru cei care caută dragostea pe termen lung.

Și fiți atenți la semnele de avertizare, la acele indicii care apar devreme și care semnalează aspecte negative ale personalității partenerului, pe care nu le veți putea schimba.

„Dacă alegeți pe cineva cu trăsături care vă enervează sau vă întristează în cursul întâlnirilor, atunci acele trăsături vă vor enerva sau întrista și de-a lungul anilor care vor urma”, spune specialistul. „ Așa că alegeți cu grjă, fiindcă veți căpăta exact ceea ce vedeți acum.”

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
7,18
Câțiva nori
Umiditate:98 %
Vint:1,03 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
18
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău