Cum funcționează roamingul în UE pentru cetățenii Republicii Moldova. Prcizările Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării

  • 03 Ianuarie 16:15
Cum funcționează roamingul în UE pentru cetățenii Republicii Moldova. Prcizările Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării

Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în statele Uniunii Europene vor putea folosi telefonul mobil în aceleași condiții ca acasă, datorită aplicării principiului „Roam like at home”.

Potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, utilizatorii nu vor plăti taxe suplimentare de roaming pentru apeluri, SMS-uri sau internet mobil. Minutele, mesajele și datele mobile incluse în abonamentul sau cartela din Republica Moldova vor putea fi utilizate direct pe teritoriul Uniunii Europene.

Citiți și: Începând de astăzi, cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de roaming gratuit în Europa: servicii de telefonie și internet în UE fără taxe suplimentare

Apelurile efectuate din UE către Republica Moldova, precum și SMS-urile trimise spre țară, vor fi scăzute din pachetele naționale incluse. În schimb, apelurile și SMS-urile realizate din UE către alte state membre ale Uniunii Europene vor fi tarifate ca servicii internaționale, la fel ca atunci când sunt efectuate din Moldova.

Citiți și: Roaming în UE pentru cetățenii R. Moldova. MAE: „Un nou pas în procesul de integrare europeană”

În ceea ce privește internetul mobil, utilizatorii vor avea acces la datele incluse în abonamentele lor, fără costuri suplimentare, însă în limita unei politici de utilizare rezonabilă („fair use”). Această limită este stabilită la nivelul Uniunii Europene și depinde de valoarea abonamentului. După depășirea limitei, pot fi aplicate tarife suplimentare reduse, reglementate la nivel european.

Măsura va facilita comunicarea fără frontiere și va reduce semnificativ costurile pentru moldovenii care călătoresc sau muncesc temporar în Uniunea Europeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
16,63
Nori împrăștiați
Umiditate:75 %
Vint:1,41 m/s
Tue
22
Wed
21
Thu
17
Fri
19
Sat
23
Arhivă Radio Chișinău