Pe termen lung, cea mai mare schimbare strategică provocată în regiune de invazia rusă este întoarcerea Americii în Europa. SUA sunt principalul furnizor de armament, muniție și informații pentru Ucraina în conflictul cu Rusia, iar Washingtonul a dat în permanență tonul pentru sprijinirea Kievului, scrie G4Media.

Mai mult, SUA au făcut pași rapizi în ultimul an pentru apărarea statelor NATO de pe flancul estic, inclusiv România. Guvernul american lucrează acum la o strategie pentru Marea Neagră, ceea ce va modifica pentru decenii tabla de șah din regiune. Practic, Putin a încetinit fără să vrea mutarea totală a atenției SUA către China și Asia de Sud-Est și a readus rapid Europa de Est pe agenda Washingtonului.

Pentru România, această evoluție e un câștig. Realitatea demonstrează că cea mai puternică garanție de securitate pentru București o reprezintă SUA.

Problema majoră pentru România este însă securitatea Republicii Moldova și situația din regiunea separatistă Transnistria, controlată acum de Kremlin. Or, datele arată că de-acum se acutizează această problemă. Rusia lansează avertismente directe, Ucraina furnizează informații concrete despre planurile Kremlinului, analiștii americani avertizează că Moscova pregătește o operațiune sub steag fals în Transnistria.

O criză militară în Transnistria va reprezenta pentru România cel mai dur test posibil. Ce va face Bucureștiul? Va ajuta militar guvernul pro-european de la Chișinău, riscând să intre într-un conflict direct cu Rusia? Va ezita să sară în ajutor, dând apă la moară celor care acuză pasivitatea României? Va cere sprijinul NATO pentru un stat care nu e membru al Alianței? Orice decizie într-un astfel de moment critic va avea consecințe majore pentru viitorul României, dar și al Moldovei.

Un eventual conflict în Transnistria va avea însă un impact major asupra populației, atât în Republica Moldova, cât și în România. Atunci vom vedea dacă atitudinea puternic pro-ucraineană a populației din România va rămâne nezdruncinată sau, dimpotrivă, oamenii se vor simți amenințați și vor pune presiune pentru încetarea rapidă a oricăror ostilități. Și tot atunci vom vedea dacă mutarea conflictului la câțiva pași de București va determina o migrație semnificativă.

Iată, pe scurt, câteva dintre clarificările și schimbările radicale provocate de invazia rusă în Ucraina.

UE a recuperat rapid startul slab și a demonstrat o unitate greu de anticipat. Franța și Germania au acceptat cu greu noul status-quo din Europa după invazia rusă, dând inițial senzația că refuză să vadă realitatea. Sub presiunea publică imensă însă, cele două țări au revenit și au pus UE pe drumul corect: sancțiuni masive care secătuiesc economia rusă, ajutor militar semnificativ pentru Ucraina. Și, mai presus de toate, UE a câștigat enorm la nivel simbolic. Uniunea s-a reinventat practic după ce jerfta admirabilă a ucrainenilor a arătat că Europa e un obiectiv pentru care merită să lupți cu arma în mână.

România s-a poziționat rapid de partea corectă a istoriei, dar ezită constant să își asume deciziile militare. Din prima zi de război, România – mai ales prin admirabilul efort al cetățenilor săi – a ajutat refugiații ucraineni, zeci de mii de mame cu copii fugiți din calea războiului. Ceva mai greu a reacționat și statul, greoi ca de obicei. Statul a jucat însă un rol în sprijinul militar pentru Ucraina: el există, dar e ținut la secret din motive care țin de protecția căilor de acces, a militarilor implicați, de sprijinul pentru Republica Moldova. Doar timpul va spune dacă această tactică a discreției a fost corectă sau nu.

Ungaria lui Viktor Orban a ales să joace de partea Rusiei. O alegere greșită. Tot de partea greșită a istoriei s-a aflat și în cele două războaie mondiale care au marcat secolul trecut. Ungaria lui Orban e singurul aliat al lui Putin în UE și NATO și face o figură tristă în regiune. E o țară care mizează totul pe Rusia pentru că speră la o redesenare a granițelor. Revizionismul istoric e evident în fiecare gest al Budapestei, iar vecinii sunt conștienți de pericolul reprezentat de administrația Orban. Mai devreme sau mai târziu, aventura în care Viktor Orban își târăște țara se va sfârși prost.

Bulgaria e devastată de propaganda rusă, de corupție și de incapacitatea politicienilor de a înțelege miza istorică a acestui moment. Și-a distrus guvernul reformist condus de Kiril Petkov, a devenit un stat disfuncțional, incapabil să își aleagă un guvern stabil și pro-occidental. Așa cum arată acum, Bulgaria va continua să facă balet între Rusia și Occident, mereu pe muchie.

Polonia e marele câștigător politic în regiune. Din paria Europei pe motive de încălcare a statului de drept, Varșovia s-a transformat într-un adevărat lider de inițiativă pentru susținerea Ucrainei și a punctat masiv la capitolul imagine. Polonia a bătut la propriu cu pumnul în masă în fața Germaniei și Franței, cerându-le să trimită rapid armamentul necesar Ucrainei când Scholz și Macron ezitau. Polonia a dat propriul său exemplu: a livrat Ucrainei imediat cantități uriașe de armament și muniție. Având o legătură extrem de puternică cu SUA, Polonia va reprezenta, fără dubiu, principalul cap de pod al Americii în Europa de Est.

24 februarie 2022 a fost debutul unei noi realități pentru partea noastră de continent. Pentru români, bulgari ori francezi, războiul a adus neplăceri precum scumpirea unor produse ori câteva grade în minus în case. Incomparabil mai puțin decât suferința indescriptibilă a ucrainenilor: zeci de mii de familii distruse, orașe rase de pe fața pământului, o economie pusă la pământ.

24 februarie 2023 e doar un moment intermediar în războiul care va rămâne alături de noi pentru multă vreme. Și trebuie să ne obișnuim cu gândul că dictatorul de la Kremlin ar putea răsturna o nouă piesă de domino – de data asta în Republica Moldova. Acela va fi momentul critic pentru România.