Astăzi, 24 octombrie, se împlinesc 34 de ani de când Consiliul Suprem al RSS a adoptat Rezoluția „Despre statutul fără arme nucleare al Ucrainei”. Acest act a devenit nu numai o declarație de intenții, ci și un pas strategic în condițiile geopolitice complexe ale destrămării URSS, transmite Digi24.

Conform rezoluției: 

Ucraina este declarată stat fără arme nucleare.

Se asumă obligația de a nu produce, achiziționa și amplasa arme nucleare pe teritoriul său.

Se transferă toate armele nucleare pentru demontare și distrugere sub control internațional.

Se aderă la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare ca stat fără arme nucleare.

Poate Ucraina să producă arme nucleare?

Ruslan Klyuchnik, doctor în științe politice, consideră că, în contextul agresiunii continue a Rusiei împotriva Ucrainei, se discută din ce în ce mai des despre refacerea potențialului nuclear al țării.

Ucraina a renunțat voluntar la al treilea arsenal nuclear ca putere din lume în 1994, semnând Memorandumul de la Budapesta. Astăzi, având în vedere încălcarea garanțiilor de securitate, unii experți și politicieni iau în considerare posibilitatea revenirii la statutul nuclear.  Totuși, acest drum este presărat cu provocări tehnice, financiare și, în special, geopolitice.

După destrămarea URSS, Ucraina a moștenit nu numai arsenalul, ci și baza științifică și tehnică: institutele din Harkov, Kiev și Dnipro, unde se desfășurau activități în domeniul tehnologiilor nucleare. 

Mulți specialiști în fizică nucleară, construcția de rachete și știința materialelor sunt încă activi. De exemplu, Institutul de Fizică și Tehnică din Harkov are experiență în lucrul cu reactoare nucleare, iar întreprinderi precum „Pivdenmash” ar putea adapta tehnologiile rachetelor pentru vehicule de transport. 

Acest lucru nu necesită refacerea completă a infrastructurii sovietice — descoperirile moderne permit utilizarea unor metode mai compacte, cum ar fi îmbogățirea uraniului cu ajutorul centrifugelor.

„Din punct de vedere tehnic, Ucraina are potențialul necesar pentru reluarea programului nuclear. Un factor cheie în acest sens este disponibilitatea specialiștilor cu înaltă calificare”, a spus politologul pentru sursa citată.

Potrivit lui Klyuchnik, în ceea ce privește finanțarea, scepticii indică adesea resursele limitate. Cu toate acestea, în ultimii patru ani de război pe scară largă, Ucraina a cheltuit sute de miliarde de dolari pentru apărare, mobilizând rezerve interne și ajutor internațional. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, numai în 2024 cheltuielile pentru securitate au depășit 50% din buget.

  Dacă statul a reușit să finanțeze producția în masă de drone, artilerie și fortificații, atunci ar fi găsit fonduri și pentru programul nuclear. Acest lucru ar putea include redistribuirea bugetului militar sau atragerea de investiții private în tehnologii conexe.

„Pentru comparație: țări cu un nivel de dezvoltare mai scăzut, precum Coreea de Nord și Pakistan, au obținut statutul nuclear în ciuda dificultăților economice. Coreea de Nord, cu un indice de dezvoltare umană de aproximativ 0,5 (conform datelor ONU), a investit în program încă din anii 1980. Pakistanul, cu un indice de dezvoltare umană de 0,54, a dezvoltat bomba în 1998, bazându-se pe ajutorul chinez și pe resursele interne. Ucraina, cu un indice de dezvoltare umană de 0,77 în 2023, are poziții de start mult mai bune: industrie dezvoltată, acces la zăcăminte de uraniu și integrare în rețelele științifice globale. Teoretic, am putea să ne descurcăm fără ajutor extern, folosind propriile noastre realizări”, subliniază politologul.

Ce s-ar întâmpla dacă Ucraina s-ar reînarma

Ruslan Klyuchnik a precizat că, teoretic, Ucraina nu este obligată să solicite acordul altor state, deoarece Memorandumul de la Budapesta nu este un acord juridic obligatoriu. 

Dar, în realitate, începerea activităților nucleare va provoca o reacție imediată din partea comunității internaționale. Sancțiunile vor fi impuse nu numai de țările ostile, ci și de partenerii occidentali — SUA, UE, Marea Britanie. Statutul non-nuclear al Ucrainei în anii 1990 a fost o ușurare pentru toți: pentru Rusia — o reducere a amenințării la frontieră, pentru Occident — o reducere a numărului de state nucleare, ceea ce contribuie la stabilitatea globală. Țările occidentale, care dețin ele însele arsenale, sunt interesate de monopol.

„Probabilitatea unei intervenții militare directe este scăzută în cazul dezvoltării armelor nucleare — spre deosebire de Israel, care a bombardat instalațiile nucleare din Irak în 1981 și din Siria în 2007, sau de potențialele atacuri asupra Iranului.  Cu toate acestea, sancțiunile vor fi mai severe decât cele actuale împotriva Rusiei. Acest lucru va afecta economia, care deja suferă din cauza războiului. În plus, Rusia, cu serviciile sale de informații și sistemele sale de rachete, este capabilă să distrugă orice obiectiv nuclear în faza de construcție. Chiar și după un eventual armistițiu, Rusia va păstra capacitățile tehnice pentru lovituri preventive, așa cum s-a întâmplat cu infrastructura energetică", a declarat expertul.

În concluzie, în opinia lui Klyuchnik, discuțiile despre statutul nuclear al Ucrainei par fără perspective. Ele nu pot decât să agraveze izolarea și să îndepărteze aliații. 

În schimb, diplomația ucraineană trebuie să se concentreze pe mecanisme pașnice de securitate: garanții bilaterale din partea SUA și UE și dezvoltarea apărării convenționale. Este important să se respecte Tratatul de neproliferare a armelor nucleare  din 1968, la care Ucraina a aderat în 1994.