Cu doar două luni înainte de alegerile parlamentare, aproape 60 la sută dintre cetățenii R. Moldova afirmă că nu știu ce înseamnă votul uninominal
-
06 Decembrie 2018 19:28
Cu doar două luni înainte de alegerile parlamentare, aproape 60 la sută dintre cetățenii R. Moldova afirmă că nu știu ce înseamnă votul uninominal, în baza căruia se va desfășura scrutinul din 24 februarie 2019. Datele au fost prezentate în cadrul Barometrului de Opinie Publică. Potrivit experților, ar fi nevoie de o amplă campanie de informare, astfel încât cetățenii să nu fie derutați atunci când ajung în fața urnelor de vot.
Potrivit datelor Barometrului de Opinie Publică, 57,7 % dintre respondenți nu știu ce înseamnă votul uninominal, în timp ce doar 37,6 înțeleg ce reprezintă acest sistem de vot. Potrivit analistului Victor Ciobanu, mulți dintre cetățeni nu cunosc nici care va fi procedura la alegeri, în contextul în care concomitent se va organiza și un referendum pentru reducerea numărului deputaților.
"Vă amintiți cum a fost lansat acest vot uninominal, foarte masiv, pe toate canalele de televiziune ale holdingului și s-a renunțat la el. în Parlament s-a adoptat votul mixt, după care guvernarea a hotărât că jocul este făcut și nu trebuie mediatizat. Ne-am întâlnit cu cetățenii și mulți dintre ei ne spun că nu cunosc în general care va fi procedura la alegeri: nu știu că vor avea un buletin cu partide, cu persoane, că va avea și întrebări pentru referendum. Se creează o situație de haos", a menționat Victor Ciobanu.
Analistul Igor Boțan este de părere că pentru cetățeni este mai complicat să înțeleagă noțiunea de „uninominal”.
Pe de altă parte comentatorul politic Nicolae Negru consideră că ar fi nevoie de o amplă campanie de mediatizare și informare înainte de alegeri, pentru ca cetățenii să știe cum trebuie să decurgă procesul de vot.
Pe 24 februarie, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare conform sistemului de vot mixt, în care 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid ca și până acum, iar 51 – în circumscripții uninominale. Concomitent va fi organizat și un referendum privind reducerea numărului deputaților de la 101 la 61 și posibilitatea revocării acestora de către cetățeni.