Cu cât e România mai bogată după 20 de ani. Aderarea la UE a redus masiv decalajul economic
-
18 Martie 2021 16:41
Datele publicate de Eurostat pentru 2019, la începutul lui martie, relevă cum a evoluat la nivel de regiuni și pe plan național cel mai important indicator prin care se compară nivelul de trai, respectiv Produsul Intern Brut pe cap de locuitor, ajustat cu puterea de cumpărare, în primele două decenii ale acestui secol. Indicatorul este exprimat ca procent din media europeană (UE27).
Astfel, se poate observa că PIB/locuitor al României a explodat, în acest interval, crescând de la 26% din media europeană, în 2000, până la 70%, în 2019, ceea ce reprezintă o recuperare de 44 puncte procentuale.
Din acest punct de vedere, țara noastră este campioana dintre toate fostele state socialiste, cu mențiunea că ea se afla, în 2000, cel mai jos, mai jos chiar decât Bulgaria, care se găsea la 29% din media europeană, iar în 2019 a ajuns doar la 53%. Slovenia se afla la 81% din medie, iar acum se află la 89%, în vreme ce Republica Cehă se afla la 73% și a recuperat 20 de puncte procentuale în următorii 20 de ani. Restul fostelor state socialiste se aflau în jurul valorii de 50%, iar acum se află în jurul valorii de 70%, la fel ca România. O excepție este Croația, care a aderat mai târziu la Uniunea Europeană (2013), și care este doar la 65% din media UE.
Citește integral pe economedia.ro