Exercițiul a avut loc în contextul solicitării Ministerului Justiției către Comisia europeană pentru democrație prin drept de a formula o opinie asupra proiectului de lege cu privire la evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor (vetting).
Reprezentanții CSP (Constantin Șușu, Inga Furtună, Eduard Varzar și Andrei Roșca) și-au expus viziunile pe marginea proiectului de lege și au convenit cu experții că toate aspectele discutate vor fi compilate într-un document scris, care va fi transmis Comisiei de la Veneția.
„Experții au adresat întrebări și solicitat comentarii privind aspectele sensibile din conținutul acestui proiect de lege, iar în referințele formulate, reprezentanții sistemului Procuraturii au clarificat mai multe elemente din poziția instituțională, precum și au notat că, de principiu corpul de procurori nu se opune acestui exercițiu de evaluare, însă este necesară reglementarea clară, precisă și conformă principiilor constituționale și standardelor europene de specialitate privind competențele organismelor de evaluare, dar și cele referitoare la garanțiile subiecților evaluării”, precizează Consiliul Superior al Procurorilor într-un comunicat de presă.
Pe final, membrii Consiliului Superior al Procurorilor au exprimat apreciere experților pentru inițiativă și posibilitatea realizării acestui exercițiu și au subliniat importanța evenimentului desfășurat, reiterând interesul profesional pentru recomandările formulate de Comisia de la Veneția