CSP a anunțat un nou concurs pentru selectarea inspectorilor în cadrul Inspecției procurorilor
-
08 Aprilie 2024 13:36
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a prelungit concursul pentru selectarea inspectorilor în cadrul Inspecției procurorilor. Informația cu privire la numărul funcțiilor va fi anunțată după finalizarea procedurilor administrative aferente concursului în derulare.
Potrivit Bizlaw.md, la funcția de inspector în cadrul Inspecției procurorilor este în drept să candideze persoana care:
- deține diplomă de licențiat în drept sau echivalentul acesteia;
- are o vechime în specialitatea juridică de cel puțin 10 ani, în condițiile art.20 alin.(3) din Legea nr.3/2016;
- nu i-a fost, anterior, constatată vinovăția pentru săvârșirea unei infracțiuni;
- se bucură de reputație ireproșabilă.
Dosarul de participare al candidatului la funcția de inspector va conține următoarele acte:
- cererea de participare la concurs;
- copia actului de identitate;
- curriculum vitae;
- copia diplomei de licență în drept sau echivalentul acesteia, recunoscută de structura abilitată pentru recunoașterea și echivalarea actelor de studii și calificărilor;
- certificat de cazier detaliat;
- certificatul medical privind starea sănătății (Adeverința medicală F 086 e);
- documente ce atestă experiența profesională (copia carnetului de muncă, certificate privind activitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 sau alte documente confirmative);
- referință de la ultimul loc de muncă;
- declarația de avere și interese personale pentru ultimul an;
- scrisoarea de motivație;
- declarație pe proprie răspundere privind veridicitatea documentelor prezentate.
Dosarele de participare se vor depune la Aparatul Consiliului Superior al Procurorilor, până în data de 30 aprilie.
Potrivit Legii cu privire la Procuratură, Inspecția procurorilor este un organ din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, care este constituit din nouă inspectori și dispune de autonomie funcțională. Durata mandatului de inspector este de șase ani. Inspectorul poate fi numit doar pentru un singur mandat.