Potrivit unei hotărâri recente a Plenului CSM, Inga Gorlenco a fost propusă președintelui țării pentru a fi numită în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, scrie sursa citată. Totuși, președintele a solicitat examinarea suplimentară a candidaturii prin prisma integrității și compatibilității cu interesele funcției publice, în temeiul art. 16 alin. (3) al Legii privind organizarea judecătorească, precum și art. 11 alin. (3) al Legii cu privire la statutul judecătorului. Chiar dacă Inspecția judiciară nu a depistat circumstanțe de fapt și de drept care ar atenta la integritatea activității profesionale a judecătorului, Plenul CSM a refuzat să facă propunerea repetată în adresa președintelui.
În cazul Alinei Balan, Plenul CSM a refuzat din prima să propună președintelui numirea magistratei în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.
În ambele cazuri, Curtea de Apel Chișinău a decis suspendarea deciziei CSM și a obligat Plenul Consiliului să propună președintelui țării candidaturile celor două judecătoare pentru numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă. Deciziile instanței de apel au fost menținute și de Curtea Supremă de Justiție.
Menționăm că, legislația în vigoare stabilește că președintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea în funcția de judecător, inclusiv până la atingerea plafonului de vârstă. Decizia poate fi luată numai în cazul depistării unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcția respectivă, de încălcare de către acesta a legislației sau de încălcare a procedurilor legale de selectare și promovare a lui.
La propunerea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii, președintele este obligat să emită decretul de numire în termen de 30 de zile din data parvenirii propunerii repetate.