CSM a amânat stabilirea criteriilor de selectare a judecătorului constituțional
-
13 Aprilie 2021 16:46
Consiliul Superior al Magistraturii a amânat pentru altă ședință chestiunea privind stabilirea procedurii și criteriilor de selectare a candidaților la funcția de judecător la Curtea Constituțională. Motivul a fost constatarea lipsei de cvorum, transmite IPN.
În debutul ședinței, membrii CSM au inițiat discuții cu privire la participarea ministrului în exercițiu al justiției, care este membru din oficiu, în condițiile în care acesta nu are competențe depline.
Fadei Nagacevschi a declarat că s-a conectat doar pentru a spune că a făcut un demers către CSM, prin care a solicitat să fie puse în aplicare prevederile Constituției. „Și anume, să desemneze într-un final judecătorul la Curtea Constituțională, fiindcă astăzi Curtea nu este în componență deplină, ceea ce afectează însăși integritatea acestei Curți. Și ea este expusă extrem de puternic politic, din cauza conflictului interinstituțional între Președinție și Parlament”, a declarat ministrul în exercițiu al justiției.
Membrii CSM au decis că ministrul în exercițiu al justiției nu poate participa la ședință.
După ce au examinat circa 20 de chestiuni de pe ordinea de zi și au ajuns la chestiunea ce vizează selectarea judecătorului constituțional, membrii CSM au constatat lipsa de cvorum. Între timp, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, s-a retras de la ședință pentru a participa la ședința Consiliului Suprem de Securitate, iar un alt membru CSM, Ion Crețu, participă la concurs. Astfel, s-a decis chestiunii pentru următoarea ședință.
Curtea Constituțională are șase judecători, numiți pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de Consiliul Superior al Magistratului. Mandatul unui judecător desemnat de CSM a rămas vacant ca urmare a decesului lui Eduard Ababei.