CSJ a respins recursul depus de către Andrei Năstase, privind deschiderea a peste 40 de secții de vot pentru alegătorii din regiunea transnistreană

  • 15 Octombrie 2020 11:26
CSJ a respins recursul depus de către Andrei Năstase, privind deschiderea a peste 40 de secții de vot pentru alegătorii din regiunea transnistreană

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul depus de către Andrei Năstase, privind deschiderea a peste 40 de secții de vot pentru alegătorii din regiunea transnistreană, informează Ziarul de Gardă.

Andrei Năstase a cerut anularea hotărârii din 8 octombrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, care a declarat inadmisibilă acțiunea depusă de acesta împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC), privind deschiderea a 42 de secții de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului.

CEC a decis deschiderea a 139 de secții de votare în străinătate și 42 pentru cetățenii din stânga Nistrului, cu 12 mai multe decât la scrutinul prezidențial din 2016.

Atunci, opoziția, precum și societatea civilă, au denunțat fraudarea alegerilor în aceste secții, prin aducerea organizată a alegătorilor, dar și cumpărarea votului.

Totodată, experții atenționează că cetățenii din stânga Nistrului nu au posibilitatea să se informeze despre procesele politice din R. Moldova, iar actorii politici de la Chișinău nu își pot desfășura campaniile în regiunea controlată de separatiști.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
24,4
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:3,6 m/s
Wed
16
Thu
8
Fri
9
Sat
9
Sun
5
Arhivă Radio Chișinău