Criza ucraineană: Mai mulți oficiali americani, în vizită în Europa pentru a coordona potențialele sancțiuni împotriva Rusiei

  • 07 Februarie 2022 18:50
Criza ucraineană: Mai mulți oficiali americani, în vizită în Europa pentru a coordona potențialele sancțiuni împotriva Rusiei

O delegație de înalți oficiali americani se află în Europa în această săptămână pentru a discuta despre coordonarea unor potențiale sancțiuni și măsuri de control al exporturilor pe care le-ar putea lua SUA și aliații lor în cazul în care Rusia ar invada Ucraina, a declarat luni pentru Reuters un oficial al administrației de la Washington, potrivit Agerpres.

Delegația, care include oficiali ai Trezoreriei, Departamentului de Stat și Departamentului Comerțului, se va deplasa în Marea Britanie, Franța, Belgia și Germania pentru a se întâlni cu oficiali locali, a mai spus sursa citată, în contextul în care SUA pregătesc acțiuni punitive împotriva Rusiei dacă armata acesteia va intra în Ucraina.

Rusia a desfășurat peste 100.000 de soldați la frontiera sa cu Ucraina, dar neagă că ar pregăti o invazie.

În afară de discuțiile despre ce acțiuni ar trebui luate ca răspuns la o invazie, oficialii se vor concentra și asupra modului în care vor putea lua țările astfel de măsuri, inclusiv ce instituții ar fi implicate și dacă este nevoie de adoptarea de noi legi, a precizat oficialul american.

Din delegație fac parte asistentul secretarului Departamentului Trezoreriei pentru finanțarea terorismului și infracțiuni financiare, Elizabeth Rosenberg, secretarul adjunct al Departamentului Comerțului pentru administrarea exporturilor, Thea Kendler, și asistentul adjunct al secretarului Departamentului de Stat din Biroul pentru afaceri europene și euroasiatice, Molly Montgomery.

Consilierul de securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a atras atenția duminică asupra faptului că președintele rus Vladimir Putin ar putea ordona un atac asupra Ucrainei în câteva zile sau săptămâni.

SUA și aliații lor au amenințat cu sancțiuni economice ample împotriva Rusiei în cazul unei invazii în Ucraina. Acestea ar putea include sancțiuni financiare, dar și măsuri privind controlul exporturilor.

Duminică, adjunctul secretarului Departamentului Trezoreriei din SUA, Wally Adeyemo, a spus că orice sancțiuni i-ar lovi puternic pe Putin și elitele ruse dată fiind dependența lor de Europa, care este cel mai mare partener economic al Rusiei, și de dolarul american.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:89 %
Vint:2,57 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău