Criza din Italia | Premierul Giuseppe Conte anunță că a reușit să formeze un nou Guvern. Când vor fi investiți
-
04 Septembrie 2019 17:48
Prim-ministrul italian Giuseppe Conte i-a transmit președintelui Sergio Mattarella că a reușit să formeze un nou Guvern, iar membrii acestuia vor depune joi jurământul de învestire, a transmis miercuri un oficial prezidențial, conform Reuters.
Ceremonia de învestire va avea loc la Palatul Prezidențial, la ora locală 10.00, transmite mediafax.ro.
Giuseppe Conte a avut o serie de negocieri cu Mișcarea 5 Stele și cu Partidul Democrat pentru a crea o nouă coaliție de guvernare, după destrămarea coaliției dintre Mișcarea 5 Stele și formațiunea Liga.
Președintele italian Sergio Mattarella i-a oferit în urmă cu o săptămână premierului Giuseppe Conte un nou mandat, pentru a forma o coaliție de guvernare.
Membrii Mișcării Cinci Stele din Italia au votat marți, cu o largă majoritate, înființarea unei coaliții cu Partidul Democrat, de centru-stânga, pentru formarea unui nou Guvern.
Șeful statului a oferit celor două partide șansa de a forma un nou guvern, punând capăt unei perioade de trei săptămâni de incertitudine politică ce ar putea marca un moment de cotitură în relațiile țării cu Uniunea Europeană.
Liga Nordului, condusă de vicepremierul Matteo Salvini, care este și ministru de Interne, a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Giuseppe Conte în contextul disensiunilor cu partenerul de guvernare, Mișcarea Cinci Stele (populistă, antisistem), condusă de Luigi di Maio, ceea ce a dus la destrămarea coaliției de guvernare și la demisia prim-ministrului Giuseppe Conte.