Cristina Gherasimov susține că Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare cu UE pentru primul grup de capitole

  • 25 August 17:00
Cristina Gherasimov susține că Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare cu UE pentru primul grup de capitole

Republica Moldova a finalizat screeningul bilateral pentru cinci grupuri de capitole și este pregătită pentru rundele de discuții programate în luna septembrie. Declarația a fost făcută de viceministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, care a subliniat că următorul pas este deschiderea negocierilor pe primul grup de capitole ce ține de valorile fundamentale, iar statele membre ale UE urmează să ia o decizie în acest sens în viitorul apropiat, transmite MOLDPRES.

Apreciem sprijinul partenerilor în acest proces, în special al societății civile, mediului de afaceri și al diasporei care contribuie activ la această muncă asiduă. Eforturile pe care le depunem în parcursul nostru european sunt în primul rând pentru oameni”, a declarat oficiala.

Potrivit Cristinei Gherasimov, reformele promovate de autorități aduc beneficii concrete pentru cetățeni – de la o justiție corectă și instituții funcționale, până la servicii publice accesibile și o economie cu oportunități pentru toți.

Reforma justiției înregistrează progrese palpabile, chiar dacă sunt mai lente decât ne-am fi dorit. Este vorba despre instituții de autoadministrare funcționale, acțiuni reale pentru eliminarea elementelor corupte în sistemul justiției, măsuri care consolidează integritatea în rândul procurorilor și judecătorilor și modificări legislative care permit confiscarea extinsă a bunurilor”, a declarat Gherasimov.

În plan economic, viceministra a menționat că deschiderea spre piața europeană este foarte vizibilă.

Peste două treimi din exporturile Moldovei sunt orientate spre Uniunea Europeană. Am aderat la zona unică de plăți în euro pentru transferuri mai eficiente și, începând cu 1 ianuarie 2026, vom face parte din zona roaming ca acasă’”, a subliniat viceministra.

Oficiala a evidențiat și progresele în domeniul energetic.

Continuăm să diversificăm sursele, să ne consolidăm capacitățile, astfel încât energia să nu mai poată fi folosită ca instrument de presiune împotriva cetățenilor noștri”, a spus Gherasimov.

În același timp, Cristina Gherasimov a avertizat că parcursul european al Republicii Moldova este vulnerabil.

Alegerile parlamentare din 28 septembrie reprezintă un test esențial pentru stabilitatea și cursul european al țării. Protejarea procesului electoral împotriva influențelor externe și a finanțării murdare este o prioritate absolută pentru noi și avem nevoie de instrumente și sprijin pentru a asigura un scrutin liber și corect”, a punctat viceministra.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
25,52
Cer senin
Umiditate:23 %
Vint:4,12 m/s
Tue
19
Wed
22
Thu
24
Fri
25
Sat
27
Arhivă Radio Chișinău