Cristina Gherasimov a avut o întrevedere cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană

  • 20 Noiembrie 2024 16:37
Cristina Gherasimov a avut o întrevedere cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană

Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a discutat, astăzi, 20 noiembrie, cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, șefă a Direcției Georgia, Moldova, Armenia, Azerbaidjan și Belarus din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE).

În cadrul dialogului au fost trecute în revistă evoluțiile de pe agenda europeană a țării noastre și prioritățile de viitor, inclusiv în ceea ce privește nivelul de pregătire și de implicare a raioanelor din estul țării în procesele de aderare la UE, potrivit Biroului pentru Integrare Europeană. 

Am subliniat, în acest context, că beneficiile integrării europene trebuie să fie resimțite de fiecare cetățean al Republicii Moldova”, a spus Cristina Gherasimov.

Cristina Gherasimov a avut o întrevedere cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană

Cristina Gherasimov a avut o întrevedere cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Autoritățile din România au emis autorizația de mediu pentru proiectul de construcție a podului peste Prut, la punctul de trecere Leușeni - Albița

Arhivă Radio Chișinău