În ziua de Crăciun, fiecare creștin ortodox merge la biserică, la Liturghie. În unele biserici liturghia se face noaptea, iar în altele dimineața. 

După slujba dedicată Nașterii Domnului, în biserici se cântă colinde de sărbătoare, după care cete de colindători merg din casă în casă pentru a vesti Crăciunul.

Crăciunul pe 7 ianuarie este sărbătorit de Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Georgiană, Biserica Ortodoxă Ucraineană și calendariștii vechi greci, care continuă să se folosească de calendarul iulian pentru datele fixe.

De ce Nașterea Domnului este sărbătorită la două date diferite

Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924.

Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor,- de 365 zile, altul, al romanilor, care era de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferență de zece zile între aceste două sisteme, și chiar între fiecare dintre ele și calendarul solar.

După această constatare, s-a simțit nevoia de îndreptare a lor și a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împaratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adoptă sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creștinătate, timp de 15 secole. Și tot de calendarul iulian s-au servit și Șfinții Părinți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paștilor.

Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile și 6 ore și cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute și 46 secunde rezultă anual o diferenta de 11 minute și 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferență de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).

Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocțiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 î.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paștilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocțiul de primavără.

Specialiștii astronomi au constatat că, și după aceea, din 123 în 123 de ani echinocțiul de primavără retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învățații vremii – în Răsprit ca și în Apus – au sesizat faptul și au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

Congresul de la Constantinopol 1923

Cu toate că în anul 1923, la un congres ținut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunțe la calendarul iulian și să adopte calendarul gregorian, data Paștilor se calculează încă pe baza calendarului iulian, în care echinoctiul de primavără are loc cu 13 zile mai târziu. De aici neconcordanța cu data Paștelui din Biserica Catolică.

Între timp, s-a constatat de către astronomi că și între calendarul gregorian din 1582 și cel astronomic există o diferență anuală, diferență care, la 3500 de ani, ar face ca și calendarul gregorian să rămână în urmă cu o zis și o noapte.

Calendarul ortodox, îndreptat în 1924, va ține seama și de această diferență.

Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă și Biserica Sârbă, precum și Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepția Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Paștile și toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.