„Poporul evreu aștepta un Mesia politic, care să-l elibereze de Imperiul Roman, dar Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în cetate ca un salvator al sufletelor noastre, ale oamenilor din toate popoarele. Nu a intrat ca un rege al acelor timpuri, pe un armăsar alb, dar cu smerenie, pe un asin”, a subliniat preotul.

„La fel cum Mântuitorul a fost întâmpinat de mulțimea de oameni cu strigăte de bucurie, flori și ramuri de palmier sau măslin, în duminica Floriilor, creștinii merg la Liturghie cu rămurele de salcie, flori și cu dispoziție de sărbătoare, pentru a-L întâlni în mod tainic pe Hristos”, spune preotul Vlad Mihăilă.

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim se mai numește și Florii pentru că sărbătoarea creștină s-a suprapus pe o sărbătoare păgână consacrată zeiței Flor.

Potrivit învățăturilor Bisericii Ortodoxe, salcia sfințită de Florii este un simbol al renașterii și al curăției duhovnicești dobândite prin rugăciune, iar florile simbolizează florile credinței și ale virtuților.

La finalul Liturghiei, ramurile de salcie și florile sunt sfințite de preoți prin rugăciune și stropirea cu agheasmă, iar creștinii le duc acasă și le pun la icoane, păstrându-le până la Floriile din anul următor. Preoții recomandă ca ramurile de acum un an să fie arse, iar cenușa să fie aruncată pe o apă curgătoare.

În popor există credința că ramurile de salcie sfințite în Duminica Floriilor au menirea să-i ferească pe oameni de duhurile rele. Se mai obișnuiește ca ramurile sfințite să fie puse și pe pomii fructiferi, pentru a fi rodnici, dar și pe stupi, pentru binecuvântarea albinelor. Unii oameni au tradiția de a mânca trei „mâțișori” de salcie sfințită, crezând că astfel vor fi feriți de boli, mai ales de răceli. Vârstnicii se încing cu rămurele de salcie sfințită pentru a scăpa de durerile de șale. Există și obiceiul ca de Florii părinții să-și lovească simbolic copiii cu o crenguță de salcie sfințită, pentru ca aceștia să crească sănătoși și înțelepți.