COVID-19/ R. Moldova – un număr alarmant al cazurilor grave vs. numărul mic al testelor efectuate

  • 21 Noiembrie 2020 11:44
COVID-19/ R. Moldova – un număr alarmant al cazurilor grave vs. numărul mic al testelor efectuate

Cu peste 95 de mii de infectări înregistrate până în prezent, Republica Moldova se situează pe locul 22 în Europa și pe locul 63 în lume. După numărul de noi îmbolnăviri, ieri s-a clasat pe locul 25 în Europa și pe locul 53 în lume, potrivit datelor publicate de www.worldometers.info.

După numărul total al deceselor, Republica Moldova se situează pe locul 20 în Europa și pe 51 în lume, iar după numărul cazurilor active (16 392) – pe locul 25 între țările europene și pe 59 în lume.

Situația e mai critică în ceea ce privește numărul cazurilor grave, acesta fiind de 251 în prezent, R. Moldova clasându-se astfel pe locul 18 în Europa și pe 42 în lume. Starea gravă în ceea ce privește răspândirea noului coronavirus pe teritoriul R. Moldova este evidențiată și de faptul că la 1000 de locuitori se înregistrează 23 667 de cazuri, fiind pe locul 19 în Europa și pe locul 36 în lume, după acest indicator.

Totodată, datele relevă numărul scăzut de teste efectuate, în comparație cu alte țări, de 431 575 până acum, ceea ce plasează R. Moldova pe locul 94 în lume și pe locul 99 – după numărul testelor raportat la cel al populației.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Probleme la zi
Meteo Chișinău
24,98
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:6,23 m/s
Thu
19
Fri
19
Sat
21
Sun
21
Mon
23
Arhivă Radio Chișinău