COVID-19 | O țară din UE a început testarea întregii populații. Cât durează operațiunea

  • 30 Octombrie 2020 19:27
COVID-19 | O țară din UE a început testarea întregii populații. Cât durează operațiunea

Slovacia a început vineri testarea pentru COVID-19 a întregii populații, prin teste antigen rapide care dau rezultatul în mai puțin de 15 minute, relatează agenția EFE, potrivit Agerpres si Digi24.ro. Operațiunea se va desfășura în două etape

Prima etapă va dura până duminică, 1 noiembrie, iar cea de-a doua va avea loc în weekendul următor, între 6 și 8 noiembrie, când persoanele testate weekend-ul acesta vor fi retestate.

Cei care nu doresc să participe la acest program de testare au ca alternative fie să prezinte un test PCR negativ efectuat la un centru privat, fie să se autoizoleze la domiciliu timp de o săptămână.

Această a doua alternativă a fost criticată de președinta Zuzana Caputova, care în plus a susținut criticile conform cărora centrele de recoltare a probelor nu dispun toate de personal calificat.

Sunt scutiți de testare cei care până joi, 29 octombrie, au fost testați negativ în laboratoarele private și minorii cu vârste sub 10 ani.

Operațiune de testare cu sprijinul armatei

Operațiunea de testare a populației a fost organizată pe colegii electorale și este condusă de armată, care a mobilizat pentru aceasta circa 8.000 de soldați și coordonează fluxul de informații. Vor participa de asemenea 50 de medici militari austrieci, precum și personal medical și civil.

Guvernul le-a cerut studenților la medicină din anii terminali, precum și cursanților școlilor sanitare specializați în prim-ajutor să se implice în operațiune, în schimbul unei remunerații de 7 euro pe oră, plus o primă de risc de 20 de euro pentru fiecare caz de COVID-19 pe care-l descoperă.

Slovacia (5,4 milioane de locuitori) a înregistrat în ultimele 24 de ore 3.363 de cazuri de COVID-19, un record zilnic. De la începutul pandemiei totalul infectărilor depășește 55.000, dintre care 212 decese.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:2,06 m/s
Sat
16
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău