Cotidianul: Igor Dodon ar fi un obstacol pentru PSRM, a fost un subordonat docil al oligarhului Plahotniuc (Revista presei)

  • 09 Octombrie 2019 09:46
Cotidianul: Igor Dodon ar fi un obstacol pentru PSRM, a fost un subordonat docil al oligarhului Plahotniuc (Revista presei)

Problema transportatorilor este o moștenire a Guvernului Filip, scrie Mold-street. Publicația economică amintește că acțiunile de protest au început încă în iunie, imediat după ce s-a schimbat puterea, adică după plecarea Guvernului Filip, care a amânat în decurs de trei ani adoptarea unei decizii de ajustare a tarifelor la transportul de pasageri.

Într-un interviu din Ziarul de Gardă, antreprenoarea Diana Crudu susține că dacă  Consiliul Concurenței și-ar face treaba, lucrurile ar sta altfel în agricultură. „Spre exemplu, înțelegerile cu achizițiile la struguri – oamenii se întâlnesc prin beciuri, unde stabilesc un plafon maxim și achiziționează cu cât vor ei. Nu contează că e un preț care nu acoperă costurile, ei știu că omul va vinde și cu 2 lei. Și atunci, nu putem vorbi de o agricultură sănătoasă și de speranțe că aceasta va merge bine, atâta timp cât toate domeniile nu vor merge bine, spune antreprenoarea care a plecat din Minister, la câteva zile după ce a fost numită secretar de stat pentru Agricultură.

Cât de puternică este tabăra pro-rusă din Republica Moldova? O analiză la rece a PSRM, semnată de experta Ileana Racheru, o găsim în Cotidianul. În opinia autoarei, Igor Dodon ar fi „un obstacol pentru PSRM. Chiar dacă este președinte al R. Moldova acesta a adus multe deservicii partidului. Dodon a fost un subordonat docil al oligarhului Plahotniuc, poziție din care  a lipsit partidul de un număr important de mandate parlamentare, prin votul pentru introducerea sistemului electoral mixt.

În iunie 2019, PSRM a fost salvat doar prin intervenția de ultim moment a Moscovei, Dodon fiind dispus să accepte o coaliție fatală partidului cu PD. În relația cu electoratul, Dodon  a avut tot rezultate slabe. A livrat doar discursuri despre fantome geopolitice, a patronat evenimente fără consecințe reale și s-a plimbat exagerat de mult în Rusia. Pentru programul social-economic cu care Dodon și PSRM s-au lăudat în campaniile electorale, președintele nu a făcut nimic. În plus, Dodon a promulgat pachetul de legi care facilita legalizarea bunurilor și capitalurilor nedeclarate, amintește experta. Față de electoratul care are opțiuni puternic pro-ruse Dodon a fost inconsecvent, citim în Cotidianul.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău