Cotațiile la grâu și porumb au crescut după atacurile rusești asupra porturilor de la Dunăre

  • 24 Iulie 2023 15:38
Cotațiile la grâu și porumb au crescut după atacurile rusești asupra porturilor de la Dunăre

Cotațiile la grâu și porumb au crescut luni la Bursa de cereale de la Chicago, după cele mai recente atacuri rusești asupra porturilor ucrainene, inclusiv primele atacuri asupra unor depozite de cereale de la Dunăre, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Traderii erau deja îngrijorați că luptele ar putea pune în pericol livrările de cereale prin Marea Neagră, în condițiile în care au dispărut speranțele pentru o reluare rapidă a coridorului maritim pentru exporturile ucrainene de cereale, care s-au încheiat săptămâna trecută.

Noutatea o constituie distrugerea de către Rusia a unor depozite de cereale ucrainene amplasate în apropiere de porturile de la Dunăre, în urma unui atac cu drone care a avut loc luni, atac care a crescut amenințările la adresa exporturilor de cereale ucrainene către Uniunea Europeană via căi terestre și fluviale.

„A fost pentru prima dată de la debutul războiului când Moscova a atacat terminalele de la Dunăre”, a declarat analistul Andrey Sizov.

„În opinia noastră, acesta este un eveniment mai important decât atacurile asupra portului Odesa, care erau de așteptat. În prezent, Dunărea este cea mai importantă rută de export pentru cerealele ucrainene”, a adăugat Sizov.

În jurul orei 9:51 GMT, cel mai tranzacționat contract pe grâu de la Chicago Board of Trade era în creștere cu 5,7%, până la 7,37 dolari per bushel, în timp ce la bursa europeană Euronext cotațiile la grâu au crescut cu 5,8%. În paralel, cotațiile la porumb au crescut cu 4,6% până la 5,61 dolari per bushel iar la soia boabe au crescut cu 1,3% până la 14,20 dolari per bushel.

„Evoluțiile geopolitice susțin prețurile astăzi, cu atacurile rusești asupra porturilor ucrainene și semnalele că războiul din Ucraina se intensifică. Săptămâna trecută piața a fost inițial destul de calmă după încheierea acordului privind coridorul maritim, atenția fiind îndreptată spre livrările mari din Rusia și exporturile ucrainene via UE. Însă atacurile repetate asupra porturilor ucrainene sunt ceva ce piața nu apreciază.

Există îngrijorarea că războiul din Ucraina ar putea să intre într-o nouă fază, cu posibilitatea mai multor atacuri asupra porturilor și shipping-ului din ambele părți”, spune Matt Ammermann, manager de risc la StoneX.

Un alt element care susține prețurile la cereale este vremea secetoasă din SUA, care ar putea crea un stres suplimentar pentru culturile de cereale din zona de câmpie a SUA.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
23,85
Cer senin
Umiditate:15 %
Vint:4,63 m/s
Thu
17
Fri
17
Sat
14
Sun
16
Mon
17
Arhivă Radio Chișinău