Cosmonautul Dumitru Prunariu: Lumea nu va mai fi aceeași după COVID-19
-
02 Aprilie 2020 19:31
Mai mult de 1,5 miliarde de persoane de pe planetă se confruntă cu viața exclusiv în casă, unde sunt consemnați din cauza pandemiei de coronavirus.
10 astronauți de la NASA și de la Agenția Spațială Europeană, între care și primul și singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, alături de celebrități din lumea filmului, muzicii și a televiziunii, au participat la un eveniment online în care au împărtășit publicului din tainele traiului timp de mai multe luni în spații închise sau mici.
Astronauții reprezintă un izvor de cunoaștere și înțelepciune, când vine vorba de traiul în spații mici pentru lungi perioade de timp, ținând cont de faptul că, de multe ori, ei petrec chiar și șase luni pe orbita Pământului, zburând în jurul lui în navete spațiale, fără grădină prin care să se plimbe, fără un câine pe care să îl scoată afară...
Adevăr sau provocare cu cosmonautul Dumitru Prunariu!
Realizator (Maria Țoghină): Cum vedeți această perioadă de distanțare socială pe care o traversează în aceste momente omenirea?
Dumitru Prunariu: Este o perioadă dificilă, ne pune la multe încercări, dar trebuie să-i facem față. O spun cu hotărâre pentru toată lumea: trebuie să-i facem față și să ascultăm de toate reglementările legale care sunt emise acum. Pentru că toate sunt spre binele nostru. Suntem obișnuiți să ne întâlnim, să petrecem împreună, să socializăm. De data aceasta, o facem on-line. Aproape toți avem mijloace de comunicare, smartphone-uri, calculatoare, sunt soft-uri grămadă care ne permit acest lucru, ne putem vedea de la distanță, putem interacționa și trebuie, încă destule luni de zile, să procedăm așa.
Realizator: Cum vă petreceți timpul, ce faceți zilele acesta, care este rutina dvs.?
Dumitru Prunariu: Avem un mic apartament lângă București, m-am retras cu soția aici, avem o mică grădină. Suntem izolați de voie, nu de nevoie! Mergem rar la cumpărături și în perioada în care este permis, pentru că ambii am depășit 65 de ani. Și așteptăm să se facă vremea mai bună, să punem niște răsaduri, să ne ocupăm puțin de grădiniță. Stăm în spatele apartamentului, în grădină, la aer curat, iar peste zi avem mult de lucru. Nu numai legat de casă, ci și legat de problemele profesionale. Pentru că cele mai multe se rezolvă acum online. Avem ședințe online, inclusiv la nivel internațional, luăm decizii în diferite organizații, comitete, trimitem documente, schimbăm informații și facem în așa fel încât viața și activitatea să meargă înainte, chiar în aceste condiții de izolare.
Realizator: Ce sfaturi aveti pentru ascultătorii Radio România Actualități? Ne puteți împărtăși câteva dintre cunoștințele, dintre experiențele dvs, cu privire la cum să reușim să trăim și să supraviețuim în spații mici?
Dumitru Prunariu: Desigur, eu am o altă experiență de trăit în spații mici, pentru că am trăit o săptămână în spațiul unei stații orbitale, care era cam cât o cameră de apartament. Iar în ea am trăit patru persoane. Acolo era sufrageria, dormitorul, laboratorul de experimente știintifice, zona de relaxare, toaleta, etc. Sunt obișnuit să trăiesc în spații înguste, dar pentru aceasta trebuie să înțeleg de ce, trebuie să am un program bine definit pe care să-l urmăresc, să mă gândesc la acel program și să nu mă gândesc disperat că trebuie să rămân prea mult timp în izolare, iar in momentul în care ți-ai format o anumită rutină, fixându-ți anumite obiective și urmărind să le realizezi, inclusiv cele legate de scris pentru cei care au capacitatea de a scrie, fie lucrări profesionale, fie literatură. Toate acestea trebuie urmărite și practicate pentru că astfel ne trece timpul mai ușor! Inclusiv din punct de vedere psihologic, ne simțim mai confortabil.
Realizator: Atunci când vă este greu la ce vă gândiți?
Dumitru Prunariu: Mă gândesc la lucrurile și mai grele prin care am trecut cândva și îmi zic: și totuși este încă bine!
Realizator: Dincolo de acest ‘si totuși este încă bine’, un mesaj care presupune mult optimism în ceea ce priveste actuala perioadă pe care o traversează întreaga omenire, aș vrea să vă întreb: după ce se va fi încheiat această experiență prin care umanitatea trece, ce va face prima oară primul si singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu?
Dumitru Prunariu: Este o perioadă într-adevăr, dificilă. Vor fi multe îmbolnăviri. Virusul acesta este extrem de agresiv și extrem de molipsitor. Vor muri oameni și nu puțini. Pentru întreaga planetă este o tragedie ceea ce se întamplă, este o experiență cu totul nouă prin care nu a mai trecut omenirea de foarte mult timp. Să nu uităm de gripa spaniolă din 1917 – 1918 și de alți viruși care ne-au invadat de-a lungul timpului. Acesta însă, se pare că este cel mai agresiv și cel mai periculos. Așteptăm sa treacă! Va trece cu sacrificii, unii dintre noi vor suferi, alții mai putin. Vom avea consecințe economice, sociale, trebuie să ne pregătim și pentru așa ceva. Dar viața trebuie să meargă înainte și activitatea, atât cea legată de familie, cât și cea profesională, va trebui să continue. Desigur, se vor schimba destule lucruri. Vom învăța să acționăm și altfel decât cum am fost învățați pană acum. Vom învăța ce înseamnă sacrificii. Sacrificii pe care generația actuală nu a avut de unde să le cunoască și cum să le treacă. Învață acum! Unii nu sunt conștienți de aceste lucruri, alții sunt conștienți, unii avem experiențe de-o viață, alții au început viața mai de curând, dar oricum, lumea nu va mai fi aceeași care a fost înainte. Însă noi va trebui să ne continuăm activitatea.
Realizator: Vă mulțumesc. Multă sănătate.
Dumitru Prunariu: Multă sănătate și dvs și ascultătorilor Radio România Actualități!
Sursa: RRA