Coronavirus - Turcia închide ''temporar'' frontiera cu Iranul
-
23 Februarie 2020 17:00
Turcia a anunțat duminică închiderea ''temporară'' a frontierei sale terestre cu Iranul și sistarea curselor aeriene care vin din această țară, unde s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, informează AFP, preluat de Agerpres.
"Am decis să închidem frontiera noastră terestră în urma creșterii numărului de cazuri în Iran", a declarat pentru presă ministrul turc al Sănătății, Fahrettin Koca.
Ministrul a precizat că Turcia este ''îngrijorată'' de situația din Iran și a luat aceste măsuri după ce a discutat cu autoritățile iraniene.
Căile rutiere și transportul pe calea ferată vor fi închise duminică începând cu ora locală 17:00 (14:00 GMT).
Traficul aerian va fi de asemenea suspendat unilateral duminică începând cu ora locală 20:00 (17:00 GMT). "Acest lucru înseamnă că sosirile dinspre Iran cu destinația Turcia vor fi sistate, iar plecările către Iran se vor desfășura în continuare".
Iranul a confirmat duminică 15 noi cazuri de infectări cu pneumonie virală, bilanțul total ridicându-se la 43, dintre care opt persoane și-au pierdut viața, cel mai mare număr de decese din cauza coronavirusului în afara Chinei.
Cele mai multe dintre infectări s-au produs în Qom, oraș sfânt al musulmanilor șiiți, potrivit Reuters.
"Virusul a venit din China în orașul Qom. Un comerciant din Qom, care a decedat în urma infectării cu coronavirus, călătorea frecvent în China... Deși cursele aeriene între cele două țări erau suspendate, a folosit zboruri indirecte", a precizat ministrul Sănătății, Saeed Namaki.
Sursa: Agerpres