Coronavirus: Sportul american fără spectatori, între provocare financiară și oportunitate

  • 08 Mai 2020 12:43
Coronavirus: Sportul american fără spectatori, între provocare financiară și oportunitate

Ligile profesioniste americane au în vedere reluarea competițiilor, dar cu porțile închise sau cu un public redus, o configurație impusă de pandemia de coronavirus, care va cântări greu din punct de vedere financiar și ar putea duce la evoluții profunde, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Deși nu s-au luat încă decizii, echipele din MLB (baseball), NHL (hochei pe gheață) și NBA (baschet) par privilegiate de varianta de a disputa meciuri cu porțile închise, pe o arenă izolată sau pe propriul lor stadion, conform presei americane.

Dacă NBA și NHL, ale căror sezoane sunt în curs, "vor reuși să reia competiția și să joace play-off-ul, atunci ele vor face audiențe bune", anticipează Andrew Zimbalist, profesor de economie la Smith College (Massachusetts).

Dar ținând cont de modelul lor economic, nu toate campionatele ar putea avea un interes financiar să joace fără spectatori, consideră profesorul.

"Dintre cele patru ligi majore, NHL este cea mai dependentă de încasările de la casele de bilete. Fără aceste încasări, lucrurile nu merg prea bine pentru acestea", prevede Andrew Zimbalist.

În cazul campionatelor de mai mică anvergură, ecuația ar putea fi și mai delicată, avertizează profesorul.

"Major League Soccer (fotbal) nu obține decât 11 la sută din veniturile sale (date din 2018) din contracte de difuzare TV, restul provenind esențial din încasările de la stadioane (bilete, standuri, publicitate). Ei vor avea mari probleme", confirmă Andrew Zimbalist.

Toate ligile lucrează la scenarii de reluare cu porțile închise, în actuala conjunctură, iar cabinete specializate lucrează deja pentru a face din această formulă o realitate.

Pentru Mark Williams, de la cabinetul de arhitectură HKS, dacă a juca fără spectatori este o constrângere, aceasta poate fi totuși o oportunitate de inovare.

"Cum putem oferi o variantă alternativă pentru ce se petrece pe teren, ca să nu vedem rânduri de scaune goale", se întreabă acesta, precizând că a fost contactat de numeroși actori majori din sport.

El a dat exemplu SoFi Stadium din Los Angeles, stadionul NFL conceput de HKS, ce va fi inaugurat în curând și care este plin de tehnologie, inclusiv cu un ecran uriaș suspendat și cu dublu ecran care acoperă tot terenul, ce ar putea fi utilizat pentru "îmbrăca" stadionul gol.

"Cred că am putea utiliza această tehnologie chiar și pentru scaunele goale, pentru ca fanii să aibă impresia că sunt chiar pe stadion, fără ca de fapt să fie", a spus arhitectul.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
-0,04
Cer acoperit de nori
Umiditate:73 %
Vint:5,66 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
-0
Wed
-0

Ultimele știri

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Emisarul lui Trump pentru Ucraina lansează o amenințare țintită la adresa Rusiei. Keith Kellogg dezvăluie pașii SUA către încheierea războiului

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Contractele pentru construcția celor patru poduri peste Prut au fost semnate la Chișinău. Bolea: „Este un prim-pas autentic de apropiere între Republica Moldova și România”

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

Cristina Gherasimov: Acceptarea asistenței UE de către așa-numitul regim de la Tiraspol este o oportunitate pentru a readuce regiunea transnistreană în albia constituționalității R. Moldova

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

VIDEO | Poliția Republicii Moldova vine cu detalii și imagini legate de răpirea unui cetățean de către separatiștii din regiunea transnistreană

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

Cotele impozitelor și taxelor locale pentru 2025 pot fi consultate online

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

UPDATE | Ministerul Justiției: „La Comisia de Evaluare a Procurorilor este vorba de o pauză tehnică”

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Dorin Recean: Regiunea transnistreană va putea beneficia de asistența europeană doar dacă va accepta condițiile impuse de UE

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

Ambasadorul Republicii Moldova la București explică cum autoritățile de la Chișinău au scăpat de șantajul energetic rusesc și ce rol a avut România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău sprijină proiectul simfonic „Țară Mică - Cântec Mare”, dedicat muzicii românești din anii '60-'80, cu invitați speciali din România

LIVE | Conferință de presă susținută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Vladimir Bolea, și secretarul de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu

Arhivă Radio Chișinău