Coronavirus: Israelul va controla cu o brățară electronică persoanele plasate în carantină

  • 17 Martie 2021 18:55
Coronavirus: Israelul va controla cu o brățară electronică persoanele plasate în carantină

Parlamentul israelian (Knesset) a aprobat miercuri utilizarea unei brățări electronice pentru a controla persoanele plasate în carantină obligatorie la reîntoarcerea în țară, relatează EFE, preluat de Agerpres.

"Cei care refuză să fie monitorizați electronic, sau care nu îndeplinesc cerințele stabilite de lege vor fi trimiși la un hotel administrat de guvern pentru a petrece perioada de carantină", a informat Knessetul.

Cei care se întorc din străinătate vor trebui să-și facă un test pentru coronavirus pe aeroportul Ben Gurion, iar dacă este negativ vor primi o brățară care se poate purta la mână sau la gleznă.

Brățara va controla locația respectivei persoane prin tehnologia Bluetooth și GPS, conectată la telefoanele mobile personale, și va trimite o notificare autorităților în caz de încălcare a acestei perioade de izolare obligatorie.

Israelul a restricționat venirea turiștilor de la declanșarea pandemiei și permite accesul doar pentru cetățenii și rezidenții țării.

De la sfârșitul lunii ianuarie aeroportul este practic închis pentru a evita pătrunderea în țară a mutațiilor coronavirusului. De săptămâna trecută a intrat în vigoare o redeschidere parțială prin care s-a autorizat reîntoarcerea în țară a maximum 3.000 de israelieni pe zi.

Peste 4 milioane de rezidenți au primit în Israel cele două doze de vaccin. După trei lockdown-uri naționale începe să fie reluată rapid activitatea socială și economică, deși activitățile de agrement în spațiile închise sau în grupuri mari sunt limitate pentru cei care încă nu s-au vaccinat.

Deputații care au susținut această măsură controversată au avertizat că noile variante de coronavirus pot provoca rezistență la vaccinuri și au considerat că "este o strategie aleasă de Israel pentru a putea ieși din pandemie".

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău