Coronavirus: Irlanda instituie restricții pentru întreaga populație, o premieră pentru o țară din UE

  • 20 Octombrie 2020 08:16
Coronavirus: Irlanda instituie restricții pentru întreaga populație, o premieră pentru o țară din UE

Irlanda va fi prima țară din UE care va institui restricții pentru întreaga populație începând din noaptea de miercuri spre joi, măsuri luate în contextul pandemiei de COVID -19, a anunțat luni premierul Micheal Martin, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Măsurile vor intra în vigoare miercuri la miezul nopții (23.00 GMT) timp de șase săptămâni, a precizat premierul într-o alocuțiune televizată, subliniind în același timp că școlile vor rămâne deschise.

Toate activitățile comerciale neesențiale se vor închide și barurile și restaurantele vor servi doar alimente la pachet, a menționat șeful guvernului.

''Cerem tuturor celor din țară să rămână acasă'', a adăugat Micheal Martin.

Numai persoanele cu un loc de muncă considerat esențial vor avea ''permisiunea de a se deplasa la serviciu'', a spus el.

În plus, irlandezii nu își vor putea părăsi casele pentru a face mișcare decât pe o rază de cinci kilometri în jurul locuinței, în caz contrar riscând amenzi.

Școlile și creșele vor rămâne deschise ''deoarece nu ne putem permite și nu ne vom permite ca viitorul copiilor și tinerilor noștri să fie o altă victimă a acestei boli'', a spus de asemenea premierul irlandez.

Vizitele între diferite locuințe și evenimentele interioare vor fi interzise, deși sportul profesional va fi permis în spațiu închis.

Măsurile irlandeze sunt ''fără îndoială cele mai dure din Europa'', dar ''astăzi este nevoie de acțiuni suplimentare'', a admis premierul.

"Dacă ne unim eforturile pentru următoarele șase săptămâni, vom putea să sărbătorim Crăciunul în mod corespunzător", a spus el.

Pandemia de coronavirus a ucis cel puțin 1.852 de persoane în Irlanda, potrivit ultimelor cifre oficiale. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
14,4
Cer fragmentat
Umiditate:73 %
Vint:8,23 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău