Coronavirus / Înmormântări | Nicolae Furtună: Cadavrul după decesul cauzat de infecția de COVID-19 nu prezintă pericol din punct de vedere epidemiologic

  • 30 Martie 2020 11:48
Coronavirus /  Înmormântări | Nicolae Furtună: Cadavrul după decesul cauzat de infecția de COVID-19 nu prezintă pericol din punct de vedere epidemiologic

După decesul cauzat de virusul COVID-19, cadavrul nu prezintă pericol din punct de vedere epidemiologic. Declarația a fost făcută de către directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, care a precizat că tradițiile legate de înmormântări, cum ar fi mesele de pomenire, prezintă cel mai mare pericol pentru răspândirea noului tip de coronavirus.

Declarația vine în contextul în care rudele celor două persoane decedate din cauza virusului COVID-19 au criticat modul cum au fost organizate și desfășurate înmormântările.

Nu vorbim despre pericolul defunctului, a cadavrului la înmormântare. Cadavrul după decesul cauzat de infecția de COVID-19 nu prezintă pericol din punct de vedere epidemiologic. Pericolul cel mare este legat de tradițiile de a face înmormântări cu lume multă, cu slujbă acasă, cu slujbă la biserică și cu parastasuri. Iată aici sunt riscurile cele mari pentru că se adună multă lume și există riscul de a transmite infecția de la cel bolnav la cel sănătos, a declarat Nicolae Furtună.

Amintim că în Republica Moldova au fost înregistrate, până acum, două decese provocate de virusul COVID-19.

În Capitală accesul în cimitire a fost restricționat, iar la înmormântări pot participa până la zece persoane, potrivit unei dispoziții a directorului Combinatului Servicii Funerare.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău