Coronavirus: Cehia, Ucraina și Bulgaria raportează noi creșteri record ale cazurilor de infectare

  • 08 Octombrie 2020 11:55
Coronavirus: Cehia, Ucraina și Bulgaria raportează noi creșteri record ale cazurilor de infectare

Cehia, Ucraina și Bulgaria au raportat joi noi creșteri record de infectări cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit agenției Reuters, preluat de Agerpres.

În Cehia, Ministerul Sănătății a raportat un număr de 5.335 de infectări în ultimele 24 de ore, bilanț zilnic care depășește recordul anterior de 4.457 de cazuri noi, consemnat cu o zi în urmă. Cehia, țară cu 10,7 milioane de locuitori, se confruntă cu cea mai rapidă creștere a ratei de incidență din ultimele două săptămâni.

În total, Cehia are 95.360 de infectări cu coronavirus și 829 de decese de la debutul epidemiei.

Ucraina a depășit la rândul său 5.000 de infectări în ultimele 24 de ore, raportând 5.397 de cazuri noi după precedentul record de miercuri, când au fost consemnate 4.753, a comunicat consiliul de securitate națională.

Miercuri au murit 93 de pacienți, numărul total al deceselor ajungând la 4.690.

În acest context, ministrul sănătății, Maksim Stepanov, a avertizat joi că sistemul medical ar putea intra în colaps.

'Sistemul medical pur și simplu nu va rezista dacă noi toți, fără excepție, nu începem să respectăm regulile', a spus ministrul ucrainean într-un briefing de presă televizat.

'Sistemul are o anumită limită, avem un număr limitat de aparate de ventilație, de medici. Doctorii noștri sunt epuizați, salvează vieți de șase luni', a subliniat Stepanov.

El a precizat că până acum au fost raportate în total 244.734 de cazuri, 4.690 de decese și peste 20.000 de spitalizări.

După ce numărul de infectări a depășit 4.000 de cazuri la sfârșitul lui septembrie și începutul acestei luni, guvernul a prelungit măsurile de izolare până la finele lui octombrie.

Potrivit lui Stepanov, guvernul va analiza cum să mențină economia în funcțiune și, în același timp, să salveze vieți.

Și în Bulgaria, datele oficiale furnizate joi arată un număr record de cazuri noi de infectare, 437. Acesta ridică la 22.743 bilanțul total, în timp ce numărul deceselor este de 873, dintre care 11 de la raportarea precedentă.

Inspectorul sanitar șef a declarat că ar putea fi impuse noi restricții, precum închiderea restaurantelor, dar că o carantină la nivel național este exclusă.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:3,09 m/s
Mon
24
Tue
21
Wed
22
Thu
23
Fri
23
Arhivă Radio Chișinău