Coreea de Sud: Sute de mii de persoane au cerut, la Seul, demisia președintei Park Geun-Hye

  • 26 Noiembrie 2016 17:43
Coreea de Sud: Sute de mii de persoane au cerut, la Seul, demisia președintei Park Geun-Hye

Sute de mii de persoane au înfruntat sâmbătă frigul și zăpada la Seul pentru a cere din nou demisia președintei Park Geun-Hye, pe care o acuză de implicare într-un scandal de trafic de influență,

Demonstranții, reuniți în piața Gwanghwamun din centrul Seulului, situată la numai un kilometru de Casa Albastră, sediul președinției sud-coreene, au scandat 'Opriți-o pe Park Geun-Hye!' și 'Aruncați-o pe Park în închisoare!'.

Potrivit organizatorilor, la manifestație au luat parte 1,3 milioane de persoane, aceasta fiind cea mai importantă acțiune de acest fel de la debutul, în urmă cu o lună, a mitingurilor săptămânale din capitala Coreii de Sud. Totuși, poliția, care a blocat accesul către sediul președinției, a estimat numărul manifestanților la numai 260.000, la fel ca în săptămânile precedente.

La ora 20:00 (11:00 GMT), manifestanții au stins lumânările și candelele pe care le aveau și le-au reaprins un minut mai târziu, pentru a transmite astfel mesajul simbolic că protestele lor nu vor înceta atât timp cât Park Geun-Hye se va afla la putere.

În scandalul de corupție este implicată Choi Soon-Sil, o prietenă apropiată a președintei Park. Anchetatorii sud-coreeni încearcă să afle dacă Park Geun-Hye a obținut prescrierea unor medicamente sub numele lui Choi Soon-Sil, în clinici private, fără cunoștința personalului medical al președinției.

Choi Soon-Sil, arestată la începutul lunii noiembrie pentru abuz de putere și extorcare, este acuzată că s-a folosit de relațiile de prietenie cu președinta pentru a cere fonduri de la marile companii din țară.

Park Geun-Hye este acuzată de 'complicitate' la faptele ilegale ale prietenei sale, precum și pentru că a lăsat-o să se amestece în treburile statului.

Un sondaj de opinie publicat la începutul acestei săptămâni indica faptul că nouă din zece sud-coreeni vor ca Park Geun-Hye să plec din funcția de președinte. Mandatul lui Park Geun-Hye se încheie în februarie 2018.

Parlamentul de la Seul ar putea organiza săptămâna viitoare un vot privind destituirea președintei Park Geun-Hye, tot mai mulți politicieni susținând campania desfășurată de opoziție.

Parlamentarii din opoziție și cei independenți dispun de o majoritate de 171 din cele 300 de locuri în Adunarea Națională. Pentru a fi adoptată, destituirea va avea nevoie de voturile a cel puțin două treimi dintre parlamentari.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
8,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău