Coreea de Sud: Park Geun-hye își cere iertare și promite să coopereze în ancheta privind fapte de corupție
-
21 Martie 2017 11:35
Președinta demisă a Coreii de Sud, Park Geun-hye, a cerut marți iertare poporului la sosirea la procuratură pentru a fi audiată ca suspect într-o amplă investigație de corupție care deja a costat-o postul de șefă a statului, transmit Reuters și AFP.
În vârstă de 65 de ani, Park Geun-hye a devenit primul președinte ales în mod democrat al Coreii de Sud care este înlăturat din funcție, după ce Curtea Constituțională a confirmat la începutul lunii demiterea sa printr-o decizie a parlamentului în decembrie, scrie AGERPRES.
Ea este acuzată că a complotat cu o prietenă, Choi Soon-sil, în a pune presiune pe mari companii pentru a oferi donații în contul a două fundații care sprijineau inițiativele sale. Park și Choi au negat orice neregulă.
"Cer iertare poporului. Voi coopera cu sinceritate cu ancheta", a declarat Park presei la intrarea în procuratură, fiind primele sale comentarii adresate direct cetățenilor de la demiterea din funcție.
Park nu a fost pusă sub acuzare, însă riscă peste 10 ani de închisoare dacă va fi condamnată că a primit mită de la directori de mari companii, printre care șeful Samsung, Jay Y. Lee, în schimbul unor favoruri.
Prima femeie șef de stat în Coreea de Sud a fost destituită la 9 decembrie de către Adunarea Națională, în contextul în care milioane de persoane au ieșit în stradă pentru a cere plecarea sa. Scandalul a scos la lumină legăturile problematice dintre lumea politică și cea a afacerilor în Coreea de Sud, a patra economie din Asia.
Destituirea lui Park, fiica defunctului dictator militar Park Chung-hee și care a crescut în palatul prezidențial, a fost confirmată la 10 martie de către cea mai înaltă instanță judiciară a țării.