COP26: UE alocă 1 miliard de euro pentru gestionarea durabilă a pădurilor din întreaga lume
-
03 Noiembrie 2021 10:49
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, în cadrul celei de-a 26-a Conferințe a părților la schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, un miliard de euro reprezentând contribuția Uniunii Europene la angajamentul de finanțare a pădurilor la nivel mondial, potrivit unui comunicat. Acest pachet de sprijin pe 5 ani de la bugetul UE va ajuta țările partenere să protejeze, să refacă și să gestioneze în mod durabil pădurile din întreaga lume și să respecte Acordul de la Paris, scrie caleaeuropeana.ro.
„Pădurile sunt plămânii verzi ai Pământului. Trebuie să le protejăm și să le refacem. Anunț cu plăcere că ne angajăm să alocăm 1 miliard de euro pentru protejarea pădurilor lumii. Acesta este un semn clar al angajamentului UE de a fi liderul schimbării globale pentru protecția planetei noastre, în concordanță cu Pactul Verde al UE“, a declarat președintele Ursula von der Leyen.
Peste 1,6 miliarde de oameni din întreaga lume depind de păduri pentru hrană, medicamente și mijloace de trai. Pădurile conservă solul și susțin 80% din biodiversitatea mondială, iar cele mai mari bazine forestiere se află în afara teritoriului UE.
Deoarece produc oxigen și purifică aerul, pădurile sunt, de asemenea, esențiale pentru atenuarea schimbărilor climatice, deoarece absorb până la 30% din emisiile de gaze cu efect de seră. Ele sunt la fel de importante și pentru adaptarea la schimbările climatice. Emisiile de gaze cu efect de seră legate de defrișări reprezintă a doua cauză principală a schimbărilor climatice. Între 1990 și 2016, la nivel mondial s-a pierdut suprafața împădurită cu o rată echivalentă cu aproximativ 800 de terenuri de fotbal pe oră.
Acest angajament reprezintă contribuția Comisiei Europene la angajamentul privind pădurile globale luat de comunitatea internațională în cadrul COP26. Ca urmare, UE va colabora cu țările partenere pentru a conserva, a reface și a asigura gestionarea durabilă a pădurilor într-un mod cuprinzător și integrat. Din cele 1 miliard de euro promise astăzi, 250 de milioane de euro vor fi alocate bazinului Congo, care acoperă opt țări (Camerun, Republica Centrafricană, Republica Democratică Congo, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Gabon, Burundi și Rwanda) pentru a proteja a doua cea mai mare regiune de păduri tropicale din lume, îmbunătățind în același timp mijloacele de trai ale populației.
De la începutul anilor 1990, UE sprijină conservarea pădurilor, în special în Africa Centrală, prin intermediul programului emblematic al UE ECOFAC (Conservarea biodiversității și a ecosistemelor fragile din Africa Centrală). Acest sprijin continuu a contribuit la conservarea a aproximativ 16 milioane de hectare de păduri umede din bazinul Congo, promovând în același timp dezvoltarea durabilă și mijloacele de trai ale populației locale.
Angajamentul de marți, 2 noiembrie, al Comisiei Europene este finanțat prin instrumentul NDICI-Global Europe.