Continuă negocierile ruso-ucrainene online

  • 17 Martie 2022 15:49
Continuă negocierile ruso-ucrainene online

Negocierile ruso-ucrainene continuă online joi, la trei săptămâni de la lansarea atacului Rusiei asupra Ucrainei, a anunțat Kremlinul, care a calificat însă drept în general ''incorecte'' informațiile despre un plan de pace publicate în ziua precedentă de Financial Times, relatează agențiile DPA și EFE, potrivit Agerpres.

Negocierile continuă și ''delegația noastră depune mari eforturi și arată mult mai multă bunăvoință decât omologii noștri ucraineni'', a declarat la conferința de presă zilnică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Condițiile Rusiei sunt ''extrem de clare, au fost enunțate și aduse complet în atenția negociatorilor ucraineni'', a adăugat acesta, calificând însă drept ''incorecte'' informațiile publicate miercuri de Financial Times despre un plan de pace în 15 puncte.

Acest plan ''cuprinde o mare cantitate de compilații și informații care erau deja în sfera publică asupra temelor aflate pe agenda negocierilor'' cu Ucraina, a indicat Peskov. ''Însă totul este compilat incorect și de fapt este incorect. Sunt elemente corecte, dar, în general, nu este sigur'', a mai spus el despre planul publicat de Financial Times.

Cotidianul britanic, care a citat surse implicate în negocieri, a scris că negociatorii celor două părți au discutat luni un proiect de acord, care prevede că Ucraina ar renunța la intrarea în NATO și la amplasarea de baze militare străine pe teritoriul ei dacă primește garanții de securitate din partea unor țări precum SUA, Turcia sau Marea Britanie.

Negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak a scris pe Twitter că proiectul de acord la care face referire Financial Times reflectă doar cererile ruse și ''nimic mai mult''.

''Partea ucraineană are propriile poziții. Singurul lucru pe care-l confirmăm în aceste momente este (dialogul despre) o încetare a focului, retragerea trupelor ruse și garanțiile de securitate care să fie oferite de o serie de țări'', a precizat el.

Mai mult, a adăugat negociatorul ucrainean, soluțiile se pot concretiza numai printr-un dialog direct între președinții rus și ucrainean, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. Moscova refuză însă orice întâlnire directă între cei doi lideri înainte ca negocierile să avanseze.

Vladimir Putin a cerut în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoașterea suveranității Rusiei asupra Crimeii anexate și dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău