Construcția podului peste râul Nistru, în preajma localității Cosăuți din raionul Soroca - discutată în cadrul unei vizite de lucru în teritoriu
-
06 Septembrie 2021 09:35
Viceprim - ministrul, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, Ministra Mediului, conducerea Administrației de Stat a Drumurilor, a Poliției de frontieră și reprezentanții Agenției de Stat a drumurilor (Ucraina) și a companiilor de proiectare din cele două țări, au desfășurat o vizită de lucru în localitatea Cosăuți din raionul Soroca în cadrul căreia a fost abordată construcția podului peste râul Nistru.
Podul este situat între localitatea Cosăuți din raionul Soroca și orașul Yampil (Ucraina) și va avea o lungime de circa 641 de metri, 2 benzi de circulație, 2 benzi de siguranță, 2 piste pentru cicliști, 2 trotuare pietonale și o estacadă cu o lungime de circa 667 de metri pe partea ucraineană.
Drumul de acces spre pod cu o lungime de circa 7 km este preconizat în preajma localităților Cosăuți și Iorjnița, ajungând spre drumul de ocolire al municipiului Soroca. Acest drum va asigura conexiunea dintre podul peste Nistru cu drumul național R14.1 R14 – Cosăuți – frontiera cu Ucraina și va fi construit din mijloacele financiare ale Republicii Moldova.
„Țin foarte mult la implementarea a astfel de proiecte, pentru că va contribui la dezvoltarea regională a Republicii Moldova, va facilita legăturile economice și culturale între cele două regiuni și respectiv conexiuni și cu alte state”, a comunicat Andrei Spînu.
Podul peste râul Nistru este de o importanță strategică pentru Republica Moldova. Acesta va asigura un coridor de tranzitare a teritoriului Republicii Moldova către Uniunea Europeană, inclusiv va reduce considerabil timpul de deplasare din Chișinău spre Kiev.