Constatări și recomandări pentru autorități în urma auditului pietonal

  • 30 Octombrie 2020 18:54
Constatări și recomandări pentru autorități în urma auditului pietonal

Circa 20% din populația orașului Chișinău face parte din categoriile persoanelor cu mobilitate redusă. Dintre acestea, 1,7% sunt persoane sunt cu deficiențe de vedere, 2,5% – persoane cu dificultăți locomotorii și utilizatori de scaune rulante, cârje și bastoane, 4,6% sunt copii de 0-5 ani și 10,9% sunt persoane cu vârsta de peste 60 de ani, care au probleme de sănătate cronice. În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Ion Cibotărică, reprezentant al Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, a menționat că este vorba de un număr semnificativ pentru populația orașului. De aceea, asigurarea accesibilității este de importanță.

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, Ion Cibotărică, reprezentant al Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, a menționat că este vorba de un număr semnificativ pentru populația orașului. De aceea, asigurarea accesibilității este de importanță.

Până acum, auditul pietonal a fost aplicat pentru trei zone din oraș. „Prima a fost Parcul Catedralei. Este un parc bine amenajat, comparativ cu alte parcuri din capitală, dar sunt și multe probleme, precum obstacole în calea pietonală și lipsa unui grup sanitar public accesibil”, a menționat Ion Cibotărică. Verificări s-au făcut și pe bd. Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana, în special aleea centrală, care a fost recent renovată. „Cu toate că a fost renovată, mai există neajunsuri. Persoanele cu dizabilitate de vedere, care au vizitat această zonă, au spus că ei nu cunosc unde sunt trecerile de pietoni. Lipsește pavajul tactil și persoana merge pe alee și ajunge imediat în trecerea de pietoni, fără ca să-și dea seama”, a spus Ion Cibotărică, subliniind, în același timp, problema trecerilor inaccesibile și lipsa semafoarelor cu semnal sonor.

Și stațiile de așteptare sunt într-o condiție foarte rea, iar problema constă în faptul că sunt plasate pe platforme care deseori nu au rampe sau, dacă sunt, acestea-s înguste, ceea ce le face inaccesibile. „Pe aleea de la Ciocana, pista pentru bicicliști nu este marcată în mod tactil, printr-o bordură sau în alt mod, ca să poată fi identificată cu bastonul de o persoană cu dizabilități de vedere. Ea este practic cu același tip de acoperire, de aceea e și foarte mică diferența. Nu poate fi deosebită, unde este pista și unde este trotuarul, explică reprezentantul Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.

Problemele sunt aceleași și la intersecția străzilor Dacia-Traian-Decebal, din sectorul Botanica – încă o zonă supusă auditului pietonal. „Este o zonă cu un flux foarte mare de pietoni, transport, cu zone de atracție, centre comerciale și este o zonă cu un nod de transport unde se face trecere de la o rută la alta”. Ion Cibotărică mai spune că  intersecția nu a fost reparată de mulți ani și se află într-o stare deplorabilă, iar pasajul subteran este foarte periculos, cu rampe improvizate, care nu sunt accesibile. De asemenea, sunt foarte multe mașini parcate pe locurile destinate pentru persoanele cu dizabilități. Pe trotuare se găsesc multe obstacole care prezintă pericol de accidentare pentru orice persoană.

Potrivit lui, primăria trebuie să elaboreze un plan de acțiuni pentru accesibilizarea orașului și acest plan de acțiuni trebuie, neapărat, să țină cont de câteva priorități. „În acest context am vrea să solicităm autorităților municipale să continue efortul de a elabora și a aproba planul de acțiuni pentru a face din Chișinău un oraș accesibil, în următorii patru ani. Noi suntem dispuși să oferim suportul necesar. Suntem dispuși să identificăm împreună cu autoritățile aceste priorități de accesibilizare a orașului și, din partea organizațiilor persoanelor cu mobilitate redusă, să monitorizăm fiecare dintre aceste locații prioritare. Să venim cu o serie de recomandări pentru fiecare dintre aceste locații”, a specificat Ion Cibotărică.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău