Consiliul Superior al Procurorilor va adera la Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare
-
07 Septembrie 2022 15:38
Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat astăzi că a decis să înainteze o solicitare de aderare la Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare.
Potrivit CSP, pe agenda următoarei întruniri a Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare (RECJ) va fi pus în discuție subiectul acordării Consiliului Superior al Procurorilor din Republica Moldova a statutului de observator.
Recent, prin decizie colegială, Consiliul Superior al Procurorilor a decis să înainteze o solicitare de aderare la Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare. Inițiativa nominalizată a fost facilitată de statutul acordat Republicii Moldova de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană, dar și de necesitatea reformării și armonizării sistemului judiciar național la standardele europene în domeniu.
RECJ reunește instituțiile naționale din statele membre ale UE care sunt independente de executiv și legislativ și care sunt responsabile pentru sprijinirea sistemului judiciar în înfăptuirea independentă a justiției. Aceasta urmărește ameliorarea cooperării și buna înțelegere dintre Consiliile Judiciare, membrii sistemelor judiciare ale statelor membre ale UE și ale statelor candidate la aderarea la UE.