Consiliul Nord-Atlantic marchează cinci ani de la anexarea Crimeii

  • 18 Martie 2019 14:21
Consiliul Nord-Atlantic marchează cinci ani de la anexarea Crimeii

Consiliul Nord-Atlantic a marcat luni, printr-un comunicat, cinci ani de la anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia, scrie Agerpres.

„În urmă cu cinci ani, Rusia a folosit forța împotriva Ucrainei pentru a anexa ilegal și nelegitim Crimeea. Această încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei constituie o nerespectare gravă a legislației internaționale și o provocare majoră pentru securitatea nord-atlantică. Condamnăm cu fermitate această acțiune pe care nu o recunoaștem și nu o vom recunoaște. Facem apel la Rusia să redea Ucrainei controlul asupra Crimeii. Reafirmăm sprijinul nostru deplin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei între frontierele și apele sale teritoriale recunoscute internațional. Crimeea este un teritoriu al Ucrainei", arată documentul.

"Aliații sunt profund preocupați de abuzurile împotriva drepturilor omului și încălcările acestor drepturi de către autoritățile ruse de facto în Crimeea anexată, împotriva ucrainenilor, a tătarilor din Crimeea și a membrilor altor comunități locale. Aceste încălcări includ omoruri fără proces, răpiri, dispariții forțate, violențe, detenții arbitrare, arestări și torturi. În ciuda Ordinului din 2017 al Curții Internaționale de Justiție, Mejlis-ul, organismul de autoguvernare al tătarilor din Crimeea, este în continuare persecutat și interzis în patria sa", continuă comunicatul.

"NATO face apel la Rusia să pună capăt imediat tuturor ilegalităților și abuzurilor în Crimeea anexată ilegal, să elibereze deținuții politic și ostaticii ucraineni și să permită accesul în Crimeea al organizațiilor internaționale de monitorizare. Orice încercări de a legitima sau de a normaliza anexarea ilegală și nelegitimă a Crimeii trebuie să înceteze, inclusiv impunerea automată a cetățeniei ruse, deplasările forțate ale populației, încorporarea în forțele armate ale Federației Ruse și desfășurarea ilegală a campaniilor electorale ruse.

Condamnăm întăririle militare continue și extinse ale Rusiei în Crimeea și suntem îngrijorați de eforturile și planurile declarate ale Rusiei de întărire militară în regiunea Mării Negre. Condamnăm de asemenea construcția de către Rusia a podului din Strâmtoarea Kerci, care reprezintă o altă încălcare a suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și impune dificultăți suplimentare economiei Ucrainei. Utilizarea nejustificată de către Rusia a forței militare împotriva navelor și a personalului naval ucrainean în apropierea Mării Azov și a Strâmtorii Kerci din noiembrie 2018 reprezintă o parte a modelului mai larg de acțiuni agresive ale Rusiei în regiune. În conformitate cu Rezoluția 73/194 din 17 noiembrie 2018 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, cerem Rusiei să elibereze necondiționat membrii echipajelor ucrainene arestate, să returneze navele capturate și să își respecte angajamentele internaționale, asigurând accesul fără restricții în porturile ucrainene din Marea Azov și permițând libertatea de navigație", continuă comunicatul.

"Reacția NATO la acțiunile ilegale ale Rusiei în Ucraina s-a alăturat eforturilor internaționale generale și a sprijinit aceste eforturi, inclusiv prin sancțiuni. Nu se poate reveni la "normalitate" până când nu va exista o modificare clară și constructivă a acțiunilor Rusiei, care să demonstreze respectarea legislației internaționale și a obligațiilor și responsabilităților sale internaționale", conchide Consiliul Nord-Atlantic. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău