Consiliul Federației Ruse a aprobat cererea lui Putin de a trimite armata în Donbas

  • 22 Februarie 2022 18:30
Consiliul Federației Ruse a aprobat cererea lui Putin de a trimite armata în Donbas

Consiliul Federației Ruse a aprobat, marți, cererea președintelui Vladimir Putin de a trimite armata în Donbas, după recunoașterea independenței regiunilor Lugansk și Donețk. Președinta camerei superioare a Parlamentului rusesc Valentina Matvienko a spus că cererea lui Putin a fost aprobată și că trupele vor avea rolul de menținere a păcii.

Camera superioară a parlamentului rus a anunțat senatorii marți că sesiunea lor va continua după ora 15:00 GMT, o decizie neobișnuită, luată după ce ambele camere legislative ale Rusiei au votat mai devreme recunoașterea formală a celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk, a relatatat Reuters, potrivit Agerpres și DIGI24.

Consiliul Federației (Senatul) Rusiei și Duma (Camera Deputaților) au ratificat mai devreme în unanimitate două tratate cu regiunile Donețk și Lugansk, care deschid calea trimiterii de trupe rusești în aceste provincii separatiste din estul Ucrainei. Tratatele mai prevăd, printre altele, semnarea de acorduri în diferite domenii, de la cel militar și tehnico-științific până la cel social, precum și susținerea de către Rusia a sistemelor financiar-bancare din cele două provincii secesioniste.

Potrivit acordurilor cu Lungask și Donețk, Rusia a căpătat dreptul de a construi baze militare în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, pe care le-a recunoscut ca state independente.

Liderii separatiști au cerut deja ajutor militar Federației Ruse.

La scurt timp după declarația lui Putin privind recunoașterea independenței, pe rețelele sociale au început să apară imagini neverificate ale mișcării trupelor ruse. Este vorba despre un convoi care se îndreaptă RPD, dar traseul acestor mișcări nu a putut fi confirmat independent, a relatat BBC.

Oficialii ucraineni spun că trupe rusești ar fi intrat deja pe teritoriul separatist și că localnicii din orașul Makiivka, condus de rebeli, au văzut ceea ce par a fi vehicule blindate rusești în mișcare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău