Consiliul Europei: Recursul la sancțiuni și măsuri non-privative de libertate pentru autorii de infracțiuni, tot mai răspândit
-
18 Iunie 2020 11:22
Țările europene aplică într-o măsură tot mai mare sancțiuni și măsuri care îi mențin pe autorii de infracțiuni în comunitate fără privare de libertate, constată ediția pe 2019 a studiului anual SPACE II, realizat de Universitatea din Lausanne pentru Consiliul Europei (CoE), conform unui comunicat al organizației cu sediul la Strasbourg, care mai citează un alt raport potrivit căreia 20 de administrații penitenciare din Europa au eliberat peste 122.000 de deținuți pentru a limita răspândirea COVID1-9 în prima lună de izolare, scrie Agerpres.
La 31 ianuarie 2019, Europa număra aproximativ două milioane de persoane vizate de alternative la detenție, cum ar fi supravegherea electronică, munca în folosul comunității, arestul la domiciliu și tratamente, precum și semi-libertate sau libertate condiționată.
Din 2018 și până în 2019, numărul persoanelor plasate sub monitorizarea serviciilor de probațiune a crescut cu 7,9%, trecând de la aproape 1,54 de milioane la aproape 1,70 de milioane pentru cele 28 de servicii de probațiune care au comunicat aceste date privind cei doi ani, în timp ce rata globală a populației în probațiune a trecut de la 137,8 la 139,6 persoane la 100.000 de locuitori.
Studiul SPACE II a fost publicat împreună cu un raport special SPACE I intitulat "Deținuții în Europa în perioada pandemiei".
Acest studiu cuprinde o evaluare a impactului pe termen scurt al pandemiei de COVID-19 asupra populației carcerale din Europa până la 15 aprilie 2020, o perioadă care corespunde aproape cu prima lună de izolare.
Douăzeci de administrații carcerale din 43 au transmis că au eliberat deținuți pentru a limita propagarea COVID-19 și au recurs în acest sens la diverse măsuri, cum ar fi amnistia, eliberarea anticipată sau provizorie sau alte opțiuni la privarea de libertate. În medie, acest administrații au eliberat 5% din populația carcerală, adică peste 122.000 de deținuți.
Făcând abstracție de țările cu mai puțin de 500.000 de locuitori, statele care au eliberat cel mai mare procent de deținuți sunt Turcia (35%; 102.944 deținuți), Cipru (16%; 121), Slovenia (16%, 230), Portugalia (15%; 1.874), Norvegia (13%; 401), Irlanda (12%; 476), Italia (9,4%; 5.739) și Spania (7,4%; 4.356).
Franța a eliberat 14% din populația sa carcerală (10.188 de deținuți), dar acest număr înglobează toate eliberările (cum ar fi cele de deținuți care și-au ispășit în totalitate pedeapsa) și nu doar cele legate de măsurile de prevenire a COVID-19.
Adăugând și aceste persoane, se ajunge la peste 132.000 de deținuți eliberați în Europa de la începutul pandemiei.
Patru administrații penitenciare care au anunțat o suprapopulare la 1 ianuarie 2020 și-au redus semnificativ densitatea carcerală la 15 aprilie - cele din Cipru, Italia, Franța și Slovenia, în timp ce Suedia, singura țară care nu a luat măsuri de izolare a populației, s-a alăturat grupului statelor cu închisori suprapopulate.
Zece dintre administrațiile care anunțat o densitate carcerală de peste 100 de deținuți la 100 de locuri la 1 ianuarie au rămas suprapopulate la 15 aprilie: Turcia, România, Grecia, Ungaria, Cipru, Italia, Franța, Serbia, Cehia și Austria. Raportul notează că Turcia și-a redus totuși semnificativ populația carcerală în luna mai.
Sursa:Agerpres