Consiliul Europei adoptă prima „definiție internațională” a sexismului
-
28 Martie 2019 14:30
Consiliul Europei a anunțat joi că a adoptat o recomandare care integrează 'prima definiție la scară internațională a sexismului', un text ce își propune să contribuie la eliminarea acestui fenomen prezent 'în toate sectoarele și în toate societățile', transmite AFP.
Potrivit unui comunicat emis de organizația paneuropeană de la Strasbourg, textul definește sexismul ca 'o manifestare a 'raporturilor de forță istoric inegale'' între femei și bărbați, care 'conduce la discriminare și împiedică emanciparea deplină a femeilor în societate'.
Recomandarea, adresată celor 47 de state membre ale organizației, a fost adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei.
Sexismul și violența împotriva femeilor și fetelor sunt legate, afirmă textul menționat, 'dat fiind că sexismul 'obișnuit' face parte dintr-un continuum de violențe', creând 'un climat de intimidare, de teamă, de discriminare, de excludere și de insecuritate'.
Recomandarea, adoptată în siajul unor mișcări legate de #Metoo, invită statele să-și 'intensifice lupta contra sexismului în toate mediile', fiind vorba despre un fenomen prezent 'în toate sectoarele și în toate societățile'.
Textul 'pune accentul pe ceea ce este un comportament sexist și le propune diferiților actori mijloace concrete de a-l identifica și a-i face față'.
El stabilește o 'listă completă de măsuri și de situații în care se exprimă sexismul, de la publicitate la media, trecând prin sectoarele locurilor de muncă, justiției, educației și sportului', menționează Consiliul Europei.
Acesta precizează, totodată, că limbajul și comunicarea nu trebuie să 'consacre hegemonia modelului masculin', și recomandă utilizarea 'formelor neutre'.
Pe de altă parte, Consiliul Europei deplânge faptul că, deși noile tehnologii sunt 'vectori ai libertății de exprimare și ai egalității între femei și bărbați', ele permit și exprimarea unor ''opinii injurioase' și manifestarea unor comportamente violente''.
sursa: AGERPRES