Consiliul de asociere UE-Republica Moldova se întrunește la Bruxelles săptămâna viitoare

  • 31 Ianuarie 2023 11:30
Consiliul de asociere UE-Republica Moldova se întrunește la Bruxelles săptămâna viitoare

Pe 7 februarie la Bruxelles se va întruni Consiliul de asociere Uniunea Europeană-Republica Moldova. Republica Moldova va fi reprezentantă de către o delegație condusă de premierul Natalia Gavrilița, transmite IPN.

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, a precizat că pe agendă au fost incluse mai multe subiecte. „Inclusiv vrem să avansăm și pe anumite realizări practice în relația noastră cu Uniunea Europeană”, a notat vicepremierul. Este vorba despre fortificarea rezilienței energetice a Republicii Moldova, interconexiuni în domeniul energiei, precum și integrarea continuă în coridoarele de transport.

De asemenea, este vorba despre un acces mai larg pe piața europeană și despre accelerarea liberalizării roamingului cu UE. „Sunt și alte subiecte importante atât pentru Republica Moldova, cât și pentru procesul nostru de aderarea la Uniunea Europeană”, a notat Nicu Popescu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie ușoară
Umiditate:87 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău