Consiliul Concurenței a impus amenzi în valoare de aproape 500 de mln de lei, în prima jumătate a anului 2024

  • 06 August 15:28
Consiliul Concurenței a impus amenzi în valoare de aproape 500 de mln de lei, în prima jumătate a anului 2024

Consiliul Concurenței anunță că, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2024, a intensificat acțiunile privind prevenirea și contracararea practicilor anticoncurențiale, controlul concentrărilor economice și respectarea legislației cu privire la ajutorul de stat.

Astfel, pe parcursul semestrului I, s-au aflat în derulare 67 de investigații, dintre care 3 investigații inițiate în 2024. În cadrul dosarelor, direcțiile de profil au efectuat, în prima jumătate a anului, 9 inspecții inopinate.

Instituția informează că, în perioada de referință, a fost finalizată una dintre cele mai importante investigații dintr-un sector cheie al economiei naționale - piața produselor petroliere, fiind sancționate șase companii pentru încheierea un acord anticoncurențial cu scopul de a coordona prețurile de comercializare a produselor petroliere.

Valoarea totală a amenzilor impuse prin Deciziile Plenului Consiliului Concurenței în primul semestru din 2024 a atins suma de 485,9 milioane de lei.

Printre prioritățile instituției în perioada următoare se numără consolidarea eforturilor în vederea contracarării practicilor anticoncurențiale, digitalizarea proceselor pentru sporirea eficienței operaționale și intensificarea activităților de promovare a culturii concurențiale”, se menționează într-un comunicat de presă emis de Consiliul Concurenței. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,96
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:4,12 m/s
Fri
17
Sat
19
Sun
20
Mon
21
Tue
21
Arhivă Radio Chișinău