Consilii pentru soluționarea problemelor adolescenților din stânga Nistrului
-
06 Noiembrie 2018 09:57
Începând cu anul viitor, în stânga Nistrului vor funcționa consilii publice profilactice, care vor aborda problemele adolescenților problematici și ale familiilor asociale. Aceste structuri vor funcționa în fiecare sector din orașul Tiraspol, transmite IPN.
Presa din regiune scrie, cu referire la funcționarii de la Tiraspol din domeniul dezvoltării sociale, că decizia cu privire la crearea consiliilor a fost luată ca urmare a operațiunii „Adolescentul”. S-a constatat că numărul familiilor și al copiilor care au nevoie de atenție suplimentară și grijă, dar și de sprijin pedagogic, nu este în descreștere.
În oraș deja au fost create cinci consilii, care includ în componența sa un inspector pe problemele minorilor, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și aleși ai poporului de diferite niveluri. Astfel, autoritățile își propun să abordeze multidisciplinar problemele adolescenților și ale familiilor, întrucât uneori soluționarea acestora nu poate fi făcută doar la nivel de instituție de învățământ sau de pedagog. Ca urmare, va fi elaborat un program complex de reabilitare socială a adolescenților și a familiilor problematice.
Consiliile vor începe să funcționeze din luna ianuarie.